Reintoarcerea la patria chinezeasca I

Tinerii frumosi, maniosi, iluminati (sau spalati pe creier cum le spun eu) tot vorbesc despre rebeliune impotriva lumii moderne, despre reintoarcerea la o lume in care contactul sa fie direct, lucrurile sa fie facute cu mana, casele sa fie din paie, internetul sa fie sigur, sa existe mai multa politie… Mmm, stai asa ca pare suspect banuiesc ca o sa te gandesti. Chiar este. Saptamanile trecute mergeam spre piata din cartier (Piata Sudului, Berceni) si dau cu ochii peste o taraba improvizata intr-un fost butic. Ma uit la taraba, ma uit la vanzator, el se uita la mine si ma gandesc de ce totusi mi-a atras atentia o taraba in mijlocul strazii. Mai stau un pic, imi aprind o tigare si ma uit mai atent la culorile vii de pe taraba si realizez ca omul avea de vanzare o multime de ii (traditionale romanesti cica 😉 ) fabricate in China la un pret de nimic, gen 20 de lei ia. Si, dupa cum (nu) stiti eu incerc sa fac sa mearga o afacere de familie, cu mici chestii hand made, de la caciuli, la felicitari si tot felul de nebunii. Si brusc mi-am mai dat odata seama despre nebunia acestor oameni moderni, acestor speciemene care se cred traditionali doar pentru ca sustin Romania la meciurile de fotbal si consuma romaneste (din supermarket bineinteles 😛 ). Si mi-am intarit convingerea de ce noi nu vom concura niciodata cu vreo superputere mondiala (si asta e un lucru bun, pe bune!) si anume, din cauza faptului ca in Romania nu poti creste cu adevarat ca om, nu poti creste un omulet cu adevarate valori. Trebuie sa il inveti sa fure, sa bea, sa isi bata joc, sa injure, sa fie rau ca asa suntem noi romanii, sa urasca pe oricine pentru orice, sa rada atunci cand cel de langa el plange pentru ca i sa intamplat vreo nenorocire, sa nu ajute decat atunci cand are ceva de castigat. Stiti voi, specimenul care locuieste peste gardul vostru sau in apartamentul de langa voi. Bineinteles, sunt multe cazurile in care ne ajutam intre noi, cand au loc catastrofe naturale,  cand exista presa pe aproape, cand dorim sa bravam, samd. Da, capitalismul si comunismul, cele doua fete ale aceleiasi monede si-au dat mana peste capul nostru si au inceput de vreo doua sute de ani sa ne sape o groapa atat de adanca si de invizibila cu ochiul liber incat si acum exista oameni care incearca sa rastoarne sistemul capitalist si sa introneze comunismul, asa cum technica a creat tehnologia la care oamenii inca nu s-au adaptat si nici nu se vor adapta niciodata!

 

De la Erich Fromm citire (citat la randul sau de A. Huxley): ”Societatea noastra occidentala contemporana, in pofida progreselor sale materiale, intelectuale si politice, duce tot mai putin la sanatatea mintala si tinde sa submineze la individ securitatea personala, fericirea, ratiunea si capactiatea de a iubi; ea tinde sa-l transforme pe individ intr-un automat care plateste pentru esecul sau uman cu o crestere a bolilor mintale si cu o disperare ascunsa sub un imbold frenetic de a munci si de a obtine asa-zisa placere….

Sa ne ferim de a defini igiena mintala drept prevenirea simptomelor. Simptomele ca atate nu sint dusmanul, ci prietenul nostru; acolo unde se manifesta simpltome, exista un conflict si conflictul arata intotdeauna ca fortele vietii care nazuiesc spre integrare si fericire se mai lupta inca…

Multi dintre ei sint normali pentru ca s-au adaptat atat de bine la modul nostru de existenta, pentru ca glasul lor omenesc a fost redus la tacere atat de devreme in cursul vietii lor incat nici macar nu mai lupta sa nu sufere si nici nu mai manifesta simptomele, asa cum se intampla in cazul nevrozatului.”

 

civilizationDupa aceste vorbe de duh din partea unuia dintre profetii secolului XX, ma reintorc la mine in piata si ma gandesc in felul urmator. De ce se intampla toate aceste lucruri. Oare accelerearea, si automat prostirea populatiei (efecte vizibile cu ochiul liber si pe deplin confirmate de mass media, studii stiintifice, politica – in sensul ca sunt primele semne ale singurei boli mortale din acest secol care intr-adevar nu are leac)? Oare cumva dominatia civilizatiei agriculturale urmata de cea industriala? Bineinteles ca ele sunt de vina! Daca nu ar fi ele de vina, atunci de ce majoritatea oamenilor vor fi loviti de cancer si de ce majoritatea oamenilor nu mai stiu sa numeasca doua plante sau ca ei nu stiu si nici nu vor sa se apropie macar sa se uite cum se mulge o oaie. Este normal sa avem printre noi oameni care, nascuti la sat, invatand chestiile de baza, care apoi pleaca la oras; unii ajung sa se imbogateasca, marea majoritate nu, dar cu totii raman acolo, vrajiti de miracolul vietii civilizate, uitand, sau, pur si simplu ignorand radacinile, ignorand faptul ca acolo nu se simte nimic, decat mirosul de praf si de parfum dat pe transpiratie, ca acolo nu creste decat cancerul, ca acolo nu e decat teroarea de a fi dat afara de la munca si de a-ti vedea tot ce ai agonisit in zeci de ani de munca ducandu-se pe apa sambetii. Am divagat de la subiect cu buna stiinta, pentru ca sincer vorbind, ma doare in cur de ii. IIle nu sunt ceva care am cunoscut. Si nici ceva care sa traiesc vrodata sa fie purtate din necesitate. Urasc modele si toate modele astea or sa treaca, pentru ca sistemul tehnologic ne da sa papam laturi la toti, umfland rand pe rand subcultura dupa subcultura, cultura dupa cultura, religie dupa religie, ideologie dupa ideologie. Il doare in cur pe capitalist ca esti tu imbracat in ie, ca ti-ai cumparat pamant si traiesti din ceea ce produci. Pentru capitalistul modern tu esti doar un simplu bun, care va produce la un moment dat un surplus, fie din dorinta (pentru a repara casa, pentru utilaje mai bune, vaca, etc.), pentru vanitate (prostia cu cel mai mandru si muncitor din sat, fruntas la toate) fie pur si simplu (asta nu e lasata la urma din nestiinta sau ca asa mi-a venit inspiratia) ca vei fi obligat sa produci ceva pe care sa scoti profit pentru a-ti plati taxele. Pentru ca sistemul din ziua de azi nu poate functiona daca nu se platesc taxe de catre micii contribuabili. Si, pentru ca pur si simplu respiri pe pamant, tu trebuie sa platesti.

 

Sfarsitul primei parti. Nu uitati sa dati subscribe!

 

 

 

 

 

P.S.: Ce fel de soarta ii asteapta pe copii nostri daca oamenii din ziua de azi, contemporanii mei traiesc pentru a-si masura cantitatile de selfieuri primite pe instagram si facebook? Ce ii poate invata o profesoara care, in loc sa isi cunoasca materia si sa ii faca pe elevi sa ii iubeasca disciplina pe care o preda, ea le preda in noul mod, cel online si interactiv (studiile in acest domeniu sunt din ce in ce mai radical antitehnologice si arata ca de fapt technologia aplicata in salile de curs nu are nici un efect pozitiv asupra elevilor)?

 

 

 

 

 

 

Continue Reading

”Dar este 2016!”, anul omului total-itar

Acum cativa ani (zeci de ani chiar 😉 )toata lumea era disperata sa se organizeze in vreun fel si sa darame sistemul capitalist la fel cum au facut (sau na, asa li sa spus ca au facut) si cu cel capitalist de stat de pana in 1989. Peste tot oamenii intrau in greva, erau prin centru, prin fata fabricilor, faceau greva japoneza, greva foamei. Suntem in 2016. Iar argumentul asta imi este aruncat in fata oriunde as fi, de catre oricine, oricand doresc sa deschid un subiect demn de discutat dupa parerea mea, cum ar fi suprapopularea sau distrugerea ecosistemelor, prostia arhitecturii ecologice sau prostia alternativelor capitalist-ecologice care ne este indesata pe gat chiar si de catre ”radicalii cei mai radicali” din Romania si de peste tot. Rar se mai gasesc oameni deschisi la o forma de exprimare cat de cat radicala, oameni care sa vorbeasca din inima si care sa nu foloseasca non-stop limbajul de lemn al opresorului (e 2016! tot in categoria asta intra doar ca este folosit ca ultima arma, dupa ”esti la fel ca hitler”). Stiu, sunt obisnuit ca tinerii interesati de orice fel de forma de politica sau a-politica sa fie pur si simplu niste imbecili care repeta pe nerasuflate ”metode alternative”, metodele astea nefiind puse de nimeni in practica din doua mari motive (spun ei): oamenii sunt prea ignoranti si sunt prea putini oameni. Nici un imbecil ”2016-ist” nu isi imagineaza viata traita doar pentru ei si asta este un lucru deosebit de rau din orice perspectiva ai privi. Cea din care o privesc eu este un simpla: majoritatea oamenilor au fost imbecilizati de o dubla (sau majora) propaganda, cea a statului combinata cu piata libera capitalista, combinatia aceasta formand superbul om nou care munceste 14 ore sa plateasca parlamentari grasi care traiesc in concubinaj cu fortele capitaliste, omul nou care munceste 14 ore ca sa isi ia o vacanta de 10 zile pe undeva pe vreo plaja dizgratioasa unde consuma chestii simple dar este fericit pentru ca este acolo si petrece acele momente superbe pentru care merita sa muncesti, nu-i asa? Omul nou care munceste 14 ore si uita ca are copii iar atunci cand isi aduce aminte singurul lucru care ii trece prin minte este sa munceasca mai mult ca sa aibe ei un viitor mai luminos decat el, cu toate ca in inima lui inca mai persista ideea ca toti oamenii fara putere suntem nascuti sa fim sclavi atat timp cat exista acest sistem exploatator. Omul nou care tolereaza totul si lasa capul plecat pentru o bucata de paine pe care sovieticii niciodata nu ar fi crezut ca va ajunge sa existe in carne si oase.

Continue Reading

Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

fredy-perlman-ten-theses-on-the-proliferation-of-egocrats.a4

I

Egocratul – Mao, Stalin, Hitler, Kim Ii Sung – nu este un accident sau o aberatie sau o erupere a irationalului; este personificarea relatiilor actualei ordini sociale.

II

Egocratul este initial un idivid ca oricare: mut si lipsit de putere in aceasta societate lipsita de comunitate sau comunicare, victimizat de spectacol, ‘’neintreruptul discurs al puterii existente despre sine, monologul ei laudaros, auto-portretul puterii in epoca managementului totalitar al conditiilor existente.’’ (Debord). Dezgustat de spectacol, el viseaza la o ‘’fiinta umana eliberata, o fiinta care este si fiinta sociala si un Gemeinwesen.’’ (Camatte). Daca dorintele vor fi puse in practica: la locul de munca, pe strada, in orice moment in care spectacularul ii fura din umanitate, el va deveni un rebel..

III

Egocratul nu isi exprima nepuinta de a construi o comunitate si comunicare in practica; el transforma asta intr-un Gand. Inarmat cu Gandul sau, el este in continuare mut si fara putere, dar nu mai este ca oricare: el este Constient, el poseda Ideea.  Pentru a-si confirma diferentierea fata de multime, el se asigura ca nu se minte singur, trebuie sa fie vazut ca fiind altfel de catre ceilallti – ceilalti care confirma ca este intr-adevar posesorul Gandului.

IV

Egocratul gaseste ‘’comunitate’’ si ‘’comunicare’’, nu distrugand elementele spectaculare pe care le intalneste ci inconjurandu-se de indivizi de genul sau, alte Ego-uri, care-si reflecta Gandul de Aur unui altuia si isi confirma validitatea posesorilor sai. Oamenii Alesi. In acest moment, pentru ca Gandul, daca este sa ramana de aur, atunci este necesar sa ramana la fel: neschimbat si necompromitator; critica si reviziunile sunt sinonime cu tradarea, ‘’Asadar nu poate exista decat ca o polemica cu realitatea. Refuza tot. Poate supravietui doar inghetand, doar devenind din ce in ce mai totalitar.’’ (Camatte). Asadar, pentru a putea continua sa reflecte si sa confirme Gandul, individual trebuie sa se opreasca din gandit.

V

Scopul initial al ‘’fiintei umane eliberate,’’ este pierdut in practica atunci cand este relationat cu constiinta Egocrata, deoarece ‘’consiinta devine ea insasi un tel si se bazeaza pe ea insasi in organizatia care s-a prefacut pentru a dobandi telul propus’’ (Camatte). Grupul admiratorilor mutuali isi prepara un program si un loc de intalnire; el devine o institutie. Organizatia, care poate lua forma unei celule bolsevice sau a uneia naziste, un club de lectura socialist, sau un grup de afinitate anarhist, acest lucru depinzand de circumstantele locale si preferintele individuale, ‘’devine un teren favorabil  pentru o informala dominatie a propagandistilor si a aparatorilor propriei ideologii, specialistii care sunt in general mult mai mediocri cu cat activitatea lor intelectuala consta in repetarea unor adevaruri definitive. Respectul ideologic pentru unanimitatea deciziei a fost per total favorabil autoritatii necontrolate, inauntrul organizatiei, a specialistilor in libertate’’ (a scris Debord in descrierea sa a organizatiilor anarhiste). Respingand ideologic conducerea spectaculara, organizatiile specialistilor in libertate reproduc relatiile spectaculare in practicile sale interioare.

VI

Organizatia care intruchipeaza Gandul isi indreapta ochii catre lume, pentru ca ‘’proiectul acestei constiinte este sa inrameze realitatea in conceptului sau.’’(Camatte). Grupul devine militant.  Are ca scop raspandirea in interiorul societatii relatiile pe care el le are in interiorul sau, una dintre variante putand arata ca in urmatorul exemplu: ‘’In interiorul partidului, nu trebuie sa ramana nimeni in urma atunci cand conducerea ordona un ‘’mars inainte’’, nimeni sa nu se intoarca la dreapta atunci cand ordinul este la ‘’stanga’’.(un lider revolutionar citat de M. Velli.) In acest punct specific, continutul Gandului este atat de irrelevant in ceea ce priveste practica ca si geografia Paradisului crestin, pentru ca telul este redus la minim: serveste ca justificare a practicilor represive si ca un instrument de santaj. (Exemple: ‘’Devierea de la ideologia socialista, oricat de putin, inseamna intarirea ideologiei burgheze.’’ Lenin, citat de M. Velli; ‘’Atunci cand ‘libertarienii’ in mod scandalos isi bat joc de altii, pun in discutie maturitatea si daruirea fata de schimbarea sociala’’ un ‘’anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)

VII

Organizatia militanta se extinde prin conversie si manipulare. Conversia este tehnica bolsevismului si al anarhismului misionar: misiunea explicita a militantului este sa introduca constiinta in interiorul clasei muncitoare(Lenin), ‘’ideile noastre sa ajunga la oamenii muncii’’ (un ‘’anarhist’’ in ‘’The Red Menace’’, Toronto). Dar misiunea speciala a militantului, si scopul practic al activitatii sale, este sa afecteze activitatea muncitorilor, nu gandurile lor. Conversia este una de success daca muncitorii, oricare ar fi ideile lor, incep sa plateasca bani luna de luna si daca se supun chemarilor la actiune ale organizatiei (greve, demonstratii, etc.).  Scopul explicit al Egocratului este sa stabileasca propria (si a propriei organizatii) hegemonie asupra unui numar mare de indivizi, sa devina liderul unei mase de urmaritori. Acest tel devine cinic explicit atunci cand militantii sunt nazistii sau stalinistii (sau o combinative intre cele doua cum ar fi Partidul Muncii al Statelor Unite).  Conversia deschide drumul manipularii, minciunii sfruntate. Specific acestui model, recrutarea sustinatorilor este un tel explicit iar Ideea inceteaza in a mai fi o stea fixa, perfecta si de neatacat; Ideea devine o biata unealta spre drumul spre un tel explicit; ceea ce recrutii trebuie sa urmareasca este Ideea cea buna; Ideea devine un colaj cinic construit bazat pe fricile si chestiile pe care potentialii recruti le au; promisiunea maxima este anihilarea tapilor ispasiori: ‘’contra-revolutionarilor’’, ‘’anarhistilor’’, ‘’agentilor CIA’’,’’evreilor’’, etc.  Diferenta dintre manipulatori si misionari este una teoretica; in practica ei sunt contemporani in competitia pentru acelasi scop social si ei isi imprumuta tehnicile.

VIII

Pentru a putea propaga Ideea, pentru a converti si manipula, Egocratul are nevoie de instrumente, media, mai precis, exact acele instrumente media pe care le foloseste societatea spectacolului in profunzime. Una dintre justificarile pentru a schimba felul in care este folosita media este urmatoarea: ‘’Media este un monopol al claselor conducatoarea, care le foloseste pentru propriul folos. Dar structurile ei raman ‘’fundamental egalitare’’, si este o datorie revolutionara sa scoatem in evident potentialul continut de ea dar care este momentan pervertit de catre ordinea capitalista. Intr-un cuvant, sa le eliberam…’’ (o pozitie redata de Baudrillard.) Respingerea initiala a spectacolului, dorinta de a se afla intr-o comunitate si de comunicare, a fost inlocuita de dorinta de a avea puterea asupra insasi instrumentelor care anihileaza comunitatea si comunicarea. Ezitarea sau crizele subite de critica sunt date la o parte de santajul organizational: “Leninistii vor castiga daca noi nu acceptam responsabilitatea de a lupta si de a castiga….’’ (‘’The Red Menace’’. Un Stalinist ar spune, ‘’Trotskystii vor castiga…,’’ etc.).  Incepand din acest moment, orice este permis; toate modalitatile sunt bune daca servesc indeplinirii telului propus; si ca o limita absurda, chiar si promotiile si reclamele, activitatea si limbajul a insasi Capitalului, devin justificate de scopul revolutionar:’’Ne concentram masiv pe distributie si promotie… Munca noastra promotionala este variata si costisitoare. Include reclama masiva, vanzari promotionale, cataloage, masute pe care le inchiriem la diferite targuri pe tot cuprinsul tarii, etc. Toate astea costa o cantitate foarte mare de energie si de bani, care ese acoperita de banii generati din vanzarile de carte.’’ (Un ‘’om de afaceri anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)  Este acest om de afaceri anarhist un exemplu absurd pentru ca este atat de ridicol exagerat sau el este un exemplu solid si continuat mod in traditia ortodoxa a militantei organizate? “Marile banci sunt ‘aparate de stat’ pe care vom fi nevoiti sa le introducem in socialism, si pe care le vom lua gata facute de la capitalism; scopul nostru este sa luam inapoi, sa refacem ideea care a fost mutilata de capitalism, sa o facem si mai mare, mai democratic, chiar si mai cuprinzatoare….” (Lenin, citat de M. Velli.)

IX

Pentru Egocrat, media este doar un mod; scopul este hegemonia, puterea, si puterea politiei secrete. “Piloti invizibili in centrul furtunii populare, trebuie sa o directionam, nu in mod vizibil, dar cu dictatura colectiva a tuturor aliatilor. O dictatura fara emblema, fara titlu, fara un drept oficial, dar mult mai puternica pentru ca nu va avea nimic in comun cu aparentele puterii.” (Bakunin citat de Debord) Dictatura colectiva devine repejor regula unui singur Egocrat pentru ca “daca birocratii luati impreuna decid toate lucrurile, coeziunea propriei lor clase poate fi asigurata doar prin concentrarea puterii lor teroriste intr-o singura persoana.”(Debord).  Odata asigurat succestul afacerilor Egocratului, stabilirea ‘’dictaturii fara un titlu official”, comunicarea nu este numai absenta social; orice incercare locala este in mod deliberat lichidata de politie. Acesta situatie nu este o “deformare” ale “telurilor originale”; este deja prevazut in moduri, in instrumentele ‘’fundamental egalitariane’’ folosite in victorie. “Ceea ce caracterizeaza mass-media este faptul ca ei sunt anti-mediatori, insensibili, faptul ca ei produc non-comunicarea… Televiziunea, doar prin simpla prezenta, este control social acasa. Nu este necesar sa ne imaginam acest control ca fiind periscopul prin care regimul spioneaza viata privata a fiecaruia, pentru ca televiziunea este deja mult mai buna decat atat: se asigura ca oamenii nu isi vor mai vorbi unui altuia, ca sunt definitiv izolati in fata unor dispozitii fara raspuns.’’ (Baudrillard)

X

Proiectul Egocratul este superflu. Modul de productie capitalist si de comunicare deja reduce fiintele umane la simpli spectatori muti si fara putere, victime pasive supuse in mod continuu la “monologul auto-ridicator in slavi” al puterii actuale. Revolutia anti-totalitara cere, nu un alt mediu, ci lichidarea tuturor formelor media, “lichidarea intregii structuri prezente, functionale cat si tehnice, ale modulilor in care ea opereaza sa spunem asa, peste tot pe unde este reflectata forma lor de organizare sociala. La o limita, in mod evident, chiar conceptual de mediu este cel care dispare si care trebuie sa dispara: cuvantul schimbat, schimbarea reciproca si simbolica, neaga ideea si functia unui mediu, a unui intermediar… Reciprocitatea vine din distrugerea acelui mediu.’’ (Baudrillard)

Fredy Perlman 1977

References

  • Jean Baudrillard, Pour une critique de l’economie politique du signe (Paris,

Gallimard, 1972)

  • Jacques Camatte, The Wandering of Humanity (Detroit, Black & Red,

1975)

  • Guy Debord, Society of the Spectacle (Detroit, Black & Red, 1970; 1977)
  • Claude Lefort, Un Homme en Trop: Reflexions sur “L’Archipel de Goulag,”

Paris, Seuil, l976

  • Michael Velli, Manual for Revolutionary Leaders (Detroit, Black & Red,

 

1972),

Continue Reading