Un abecedar primitivist – John Moore

Un abecedar primitivist
John Moore
(acest eseu a apărut pentru prima dată în Green Anarchist)
NOTA AUTORULUI: Aceasta nu este o declaraţie definitivă ci pur şi simplu o relatare personală, şi caută să explice în termeni generali ce se vrea a fi înţeles prin anarho-primitivism. Aceasta nu vrea să limiteze sau să excludă, ci să furnizeze o introducere generală în subiect. Îmi cer scuze pentru inexactităţi, interpretări greşite sau generalizări (inevitabile).
Ce este anarho-primitivismul ?
Anarho-primitivismul (a.k.a. primitivism radical, primitivism anti-autoritarian, mişcarea anti-civilizaţie, sau doar primitivism) este un termen stenografic pentru un curent radical ce critică totalitatea civilizaţiei dintr-o perspectivă anarhistă şi caută să iniţieze o transformare vastă a vieţii umane. Strict vorbind, nu există un asemenea lucru precum „o ideologie anarhoprimitivistă”. Fredy Perlman, o voce însemnată în acest curent a spus odată : „Singurul nume de –ist la care răspund, este cel de violoncelist”. Indivizii asociaţi acestui curent, nu doresc să fie aderenţii unei ideologii ci pur şi simplu oameni ce caută să devină indivizi liberi, în comunităţi libere aflate în armonie una cu cealaltă şi cu biosfera, şi pot prin urmare refuza să fie limitaţi de termenul „anarho-primitivist” sau orice altă etichetare ideologică. În cel mai bun caz, anarho-primitivismul este o etichetă convenabilă, folosită pentru a caracteriza diverşi indivizi cu un proiect comun: abolirea tuturor relaţiilor de putere – de exemplu, structuri de control, coerciţie, dominaţie şi exploatare – şi crearea unei forme de comunitate ce exclude toate relaţiile de acest fel.
Atunci de ce este termenul anarho-primitivism folosit pentru a caracteriza acest curent?
In 1986, cercul din jurul ziarului Fifth Estate din Detroit a indicat că se află angrenat în dezvoltarea unei „analize critice asupra structurii tehnologice a civilizaţiei vestice, combinată cu o reevaluare a lumii indigene şi caracterul comunităţilor primitive şi originale. În acest sens suntem primitivişti…”.Grupul Fifth Estate căuta să completeze o critică a civilizaţiei ca un proiect de control, cu o reevaluare a primitivului, pe care îl considerau ca pe o sursa de reînnoire şi inspiraţie anti-autoritariană. Această reevaluare a primitivului are loc dintr-o perspectivă anarhistă, o perspectivă preocupată cu eliminarea relaţiilor de putere. Indicând către o sinteză pe cale de apariţie a anarhiei post-moderne şi a primitivului (în sensul original), viziune ecstatică bazată pe Pământ, cercul Fifth Estate indică:
Nu suntem anarhiști în sine, ci pro-anarhie, ceea ce înseamnă pentru noi trăirea unei experiențe integrale, nepotrivită cu Puterea, și respingerea oricărei ideologii…Munca noastră asupra FE, ca proiect explorează posibilitățile pentru propria noastră participare în această mișcare, dar lucrează deasemenea pentru redescoperirea rădăcinilor primitive ale anarhiei și deasemenea pentru a-i documenta actuala expresie. Simultan, examinăm evoluția puterii în mijlocul nostru pentru a sugera noi terenuri pentru contestații și critici cu scopul de a submina actuala tiranie a discursului totalitar modern – ca hyper-realitatea ce distruge sensul uman și prin urmare solidaritatea, simulându-le cu ajutorul tehnologiei. Susținerea tuturor luptelor pentru libertate reprezintă necesitatea centrală: să recâștigăm un discurs cu adevărat uman înrădăcinat în ajutor reciproc autonom, inter-subiectiv și asociat îndeaproape cu lumea naturală.
Scopul este dezvoltarea unei sinteze a anarhiei primare și contemporane, o sinteză a aspectelor concentrate pe ecologic, non-etatiste, anti-autoritare a stilurilor de viață primitive, cu cele mai avansate forme de analiză anarhistă asupra relațiilor de putere. Scopul nu este copierea sau întoarcerea primitivului, ci pur și simplu, să vedem primitivul ca pe o sursă de inspirație, exemplificând forme de anarhie.
Pentru anarho-primitiviști, civilizația este contextul în care se dezvoltă multiplicitatea relațiilor de putere. Unele relații de putere de bază sunt prezente în societățile primitive iar acesta este un motiv pentru care anarhoprimitiviștii nu caută să copieze aceste societăți – dar în civilizație, devin relațiile de putere persuasive și înrădăcinate practic în toate aspectele vieții umane și ale relațiilor umane cu biosfera. Civilizatia – numita dealtfel și megamașina sau Leviatanul – devine o mașinărie ce își ia avântul și trece dincolo de controlul presupușilor ei lideri. Împuterniciți de către rutinele vieții zilnice, ce sunt definite și conduse de modele de obediență interne, oamenii devin sclavii masinariei, sistemul civilizatiei însăși. Doar larg răspânditul refuz al acestui sistem și al diverselor forme de control ale acestuia, revolta împotriva puterii însăși pot aboli civilizația și oferi o alternativă radicală. Ideologii precum marxismul, anarhismul clasic și feminismul se opun unor aspecte ale civilizației; doar anarho-primitivismul se opune civilizației, contextul înăuntrul căruia diversele forme de opresiune proliferează și devin persuasive și întradevăr posibile. Anarho-primitivismul încorporează elemente de la diverse curente de opoziție – conștiința ecologică, anti-autoritarianismul anarhist, critici feministe, idei situaționiste, teorii zero-muncă, critică la adresa tehnologiei – dar trece dincolo de opoziție în fața formelor singulare de putere la a le refuza pe toate și de a oferi o alternativă radicală.
Cum se diferențiază anarho-primitivismul de anarhism sau alte ideologii radicale ?
Din perspectiva anarho-primitivismului, toate celelalte forme de radicalism apar ca reformiste chiar dacă acestea se consideră sau nu revoluționare. Marxismul și anarhismul clasic, spre exemplu vor să preia civilizația, să-i relucreze structurile într-o anumită măsură și să-i îndepărteze abuzurile și opresiunile cele mai rele. În orice caz 99% din viața în civilizație rămâne neschimbată în scenariile lor viitoare, exact pentru că aspectele civilizației pe care le pun sub semnul întrebării sunt minimale. Deși ambele vor să abolească capitalismul iar anarhismul clasic ar aboli și statul, modelele de viață de pretutindeni nu s-ar schimba prea mult. Deși ar putea fi niște schimbări în relațiile socio-economice, cum ar fi controlul muncitorului asupra industriei și consilii ale cartierelor în loc de stat, și chiar o concentrare asupra ecologicului, modelele de bază ar rămâne neschimbate. Modelul vestic al progresului va fi pur și simplu îmbunătățit și va continua să funcționeze ca un ideal. Societatea de masă va continua de fapt, cu majoritatea oamenilor muncind, trăind în medii artificiale, tehnologizate și supuși formelor de coerciție și control. Ideologiile radicale de stânga caută să captureze puterea, nu să o abolească. Prin urmare, acestea dezvoltă diverse tipuri de grupuri exclusive – cadre, partide politice, grupuri de ridicare a conștiinței- cu scopul de a câștiga adepți și de a plănui strategii pentru preluarea controlului. Organizațiile sunt pentru anarho-primitiviști doar înșelătorii, găști pentru a pune la putere o anume ideologie. Politica, « arta și știința guvernului », nu face parte din proiectul primitivist; doar o politică a dorinței, plăcerii, ajutorului reciproc și libertății radicale.
Unde își are puterea originea, conform anarho-primitivismului?
Din nou, o sursă de dezbatere între anarho-primitiviști. Perlman vede apariția instituțiilor impersonale sau a relațiilor de putere abstracte ca pe momentul definitoriu în care anarhia primitivă începe să fie demolată de către relațiile sociale civilizate. În contrast, John Zerzan localizează dezvoltarea medierii simbolice – în diversele ei forme: număr, limbaj, timp, artă și mai târziu agricultură- ca pe mijloacele de tranziție de la libertatea umană la o stare de domesticire. Concentrarea asupra originii este importantă în anarhoprimitivism deoarece primitivismul caută, într-o manieră exponențială, să expună provocarea și să abolească toate formele multiple de putere ce structurează individul, relațiile sociale, și inter-relațiile cu lumea naturală. Localizarea originilor este o cale de identificare a ceea ce poate fi salvat în siguranță din epava civilizației, și ceea ce este esențial de eradicat în caz că relațiile sociale reîncep după colapsul civilizației.
Ce fel de viitor este prevăzut de către anarho-primitiviști ?
Jurnalul anarho-primitivist „Anarchy: A Journal of Desire Armed” prevede un viitor ce este „în mod radical cooperativ și comunitarian, ecologic și feminist, spontan și sălbatic”, iar aceasta ar putea fi cea mai apropiată descriere pe care o puteți obține! Nu există nici o schiță, nici un model sigur, deși este important să insistăm că viitorul prevăzut nu este „primitiv” în nici un sens stereotipic. Așa cum a spus-o Fifth Estate în 1979 : „Haideți să ne anticipăm criticii care ne vor acuza că vrem să ne ducem „înapoi în peșteri.” bucurându-ne de confortul civilizației în timp ce îi suntem cei mai aspri critici. Noi nu expunem Epoca de Piatră ca pe un model pentru utopia noastră [.] și nici nu sugerăm o întoarcere la cules și vânat ca mijloc pentru traiul nostru.” Ca o rectificare la această concepție falsă, este important să insistăm că viitorul prevăzut de anarho-primitivism este sui generis – este fără precedent. Deși culturile primitive alimentează sugestii despre viitor, iar acel viitor ar putea foarte bine să încorporeze elemente derivate din acele culturi, o lume anarho-primitivistă ar fi probabil destul de diferită față de forme anterioare de anarhie.
Cum privește anarho-primitivismul tehnologia ?
John Zerzan definește tehnologia ca pe „ansamblul de diviziune a muncii/producției/industrialismului și impactul său asupra noastră și a naturii. Tehnologia este suma mediației între noi și lumea naturală și suma separărilor ce ne mediază unul de celălalt. Este toata truda și toxicitatea necesară pentru a produce și reproduce starea de hyper-alienare în care lâncezim. Este textura și forma acomodării la orice nivel al ierarhiei și dominației.” Prin urmare, opoziția față de tehnologie joacă un rol important în practica anarhoprimitivistă. Cu toate acestea, Freddy Perlman spune că „tehnologia nu e altceva decât arsenalul Leviatanului”, „colții și ghearele sale”. Anarhoprimitiviștii se opun astfel tuturor formelor de tehnologie (industrială), dar există dezbateri cu privire la importanța tehnologiei pentru dominație în civilizație. Ar trebui făcută o distincție între instrumente (sau implementări) și tehnologie. Perlman arată că popoarele primitive dezvoltă tot felul de instrumente și unelte, dar nu tehnologii : „obiectele materiale, peșterile și canoe-urile, bețele de săpat și pèreții, erau lucruri pe care individul le putea face, sau erau lucruri care, precum un perete, necesitau cooperarea mai multora cu o singură ocazie…Majoritatea uneltelor sunt antice, și surplusurile (materiale), (aceste unelte care se presupune că pot fi făcute posibile) au fost coapte de la primul răsărit, dar nu au dat naștere instituțiilor impersonale. Oamenii, viețuitoarele, dau naștere amândurora.” Uneltele sunt creații pe o scară mică, localizată, produsele fie ale indivizilor sau ale unor grupuri mici cu ocazii speciale. Prin urmare, ele nu dau naștere sistemelor de control și coerciție. Tehnologia, pe de altă parte, este produsul sistemelor sincronizate la scară largă de extracție, producție, distribuție și consum și astfel de sisteme își capăta propriul avânt și propria dinamică. Astfel, ele cer structuri de control și obediență la scară largă – ceea ce Perlman numește instituții impersonale. După cum Fifth Estate arăta în 1981 : „tehnologia nu este un simplu instrument pe care îl putem folosi după bunul nostru plac. Este o formă de organizare socială, un set de relații sociale. Are propriile sale reguli. Dacă ne vom angaja în folosirea ei, trebuie să-i acceptăm autoritatea. Mărimea enormă, interconexiunile complexe și stratificarea sarcinilor, care compun sistemele tehnologice moderne fac necesară comanda autoritariană și imposibilă luarea de decizii individuală și independentă.”
Anarho-primitivismul este un curent anti-sistemic : se opune tuturor sistemelor, instituțiilor, abstracțiunilor, artificialului, sinteticului, și mașinăriei, pentru că toate acestea întruchipează relații de putere (precum și dominație și distrugere a naturii). Anarho-primitiviștii se opun astfel tehnologiei și sistemului tehnologic, dar nu și folosirii instrumentelor și uneltelor (asta ar fi absurd !) în sensul indicat aici.
Cum rămâne cu medicina ?
Contrar părerii generale, viața înainte de civilizație nu era „urâtă, brutală și scurtă” ci de fapt, era sănătoasă, stabilă și plăcută. Populaţiile primitive aveau puține sau deloc probleme cu bolile până să vină în contact cu civilizația. În cele din urmă, anarho-primitivismul se referă în mare parte la vindecare – vindecarea rănilor care s-au deschis în indivizi, între oameni, și între oameni și natură, rănile care s-au deschis prin intermediul civilizației, prin putere, incluzând Statul, Capitalul și tehnologia. Filosoful german Nietzsche spunea că durerea, și modul în care este ea tratată, ar trebui să fie în centrul oricărei societăți libere și din acest punct de vedere, are dreptate. Indivizii, comunitățile și Pământul însuși au fost mutilate într-o măsură mai mare sau mai mică de către relațiile de putere ce caracterizează civilizația. Oamenii au fost mutilați psihologic dar și agresați fizic de boli. Asta nu înseamnă că anarho-primitivismul poate aboli durerea sau boala ! Totuși, cercetările au dezvăluit că multe boli sunt rezultatul condițiilor de trai civilizat, și că dacă aceste condiții ar fi distruse, atunci anumite tipuri de dureri sau boli ar putea să dispară. Cât privește restul acestora, o lume care plasează durerea în centrul său ar fi puternică în căutarea sa de a le alina cu medicamente. Cu toate acestea, tehnologia de vârf în schimbare, forma de medicină practicată în vest, bazată pe farmaceutice, nu este singura formă de medicină posibilă, există foarte multe metode naturale, pe bază de plante, de a trata boli, care ar putea înlocui tehno-„medicina” vestică. Chestiunea cu privire la alcătuirea medicinei într-un viitor anarho-primitivist depinde de ceea ce e posibil și ceea ce oamenii doresc, fără a compromite modurile de viață ale indivizilor din comunitățile libere, centrate pe ecologie. La fel ca pentru toate celelalte întrebări, nu există nici pentru aceasta un răspuns dogmatic.
Cum rămâne cu populația ?
O chestiune controversată, în special datorită faptului că nu există un consens printre anarho-primitiviști cu privire la acest subiect. Unii oameni susțin că reducerea populației ar fi necesară ; alții susțin că ar trebui pe baze ecologice și/sau să suțină tipul de viață prevăzut de anarho-primitiviști. George Bradford, în a sa How deep is deep Ecology ? susține că, controlul femeilor asupra reproducerii ar duce la o scădere a numărului populației. Viziunea personală a acestui scriitor este că populația ar trebui să fie redusă, pentru că nivelul curent al populației este nesănătos atât pentru oameni cât și pentru Pământ, dar că acest lucru va apărea printr-un proces natural – ex. atunci când oamenii mor, nu toți sunt înlocuiți, astfel numărul populației scăzând și în cele din urmă stabilizându-se. Anarhiștii au susținut de mult timp faptul că într-o lume liberă, presiunile sociale, economice și psihologice spre reproducere excesivă ar fi eliminate. Ar fi pur și simplu multe alte lucruri interesante de făcut care ar preocupa timpul oamenilor ! Feministele primitiviste susțin că femeile, eliberate de restrângerile de gen și de structura familiei, nu ar fi definite de capacitățile lor reproductive precum în societățile patriarhale, iar asta ar duce de asemenea la scăderea nivelurilor populației. Prin urmare, populația e foarte probabil să scadă, cu sau fără voia ei. La urma urmelor, după cum explică foarte clar Perlman, creșterea populației este doar un produs al civilizației : „o creștere constantă a numărului de oameni este la fel de persistentă precum Leviatanul însuși. Acest fenomen pare să existe doar printre ființele leviatanizate. Animalele precum și comunitățile umane din stare naturală nu își proliferează specia până în punctul în care să îi împingă pe toți ceilalți de pe suprafața pământului”. Un alt lucru important de menționat este faptul că forme sigure, umane, naturale de avort, precum remediile pe bază de plante, erau disponibile comunităților umane cu mult înaintea industrializării și civilizației. Astfel că nu există nici un motiv să credem că populația umană nu s-ar stabiliza o dată ce relațiile sociale leviatanice ar fi abolite, iar armonia comunitariană ar fi restabilită. Ignorați fanteziile ciudate diseminate de comentatori ostili ai anarhoprimitivismului care sugerează că nivelurile populației, prevăzute de anarhoprimitiviști ar trebui obținute prin decese în masă sau lagăre de tip nazist. Acestea sunt doar tactici de defăimare. Devotamentul anarho-primitiviștilor față de abolirea tuturor relațiilor de putere, inclusiv a Statului cu tot aparatul său administrativ și militar, și a oricăror partide sau organizări politice, înseamnă că astfel de măceluri orchestrate rămân atât o imposibilitate cât și un act pur și simplu oribil.
Cum ar putea fi adus un viitor anarho-primitivist în practică?
Întrebarea de 64 de mii de dolari ! (pentru a folosi o metaforă profund suspectă). Nu există reguli de tip tare și repede, nu există o schemă. Răspunsul cel mai simplu – văzut de unii ca fiind un semn de nehotărâre – este că forme de luptă apar în cursul insurecției. Asta e adevărat, dar nu neapărat foarte de ajutor ! Ideea este că anarho-primitivismul nu este o ideologie căutătoare de putere. Nu caută să captureze Statul, să ocupe fabricile, să câștige locuri în organizațiile politice, sau să ordoneze oamenilor. În schimb, vrea ca oamenii să devina indivizi liberi care să trăiască în comunități libere care sunt interdependente una de cealaltă și de biosfera pe care o locuiesc. Vrea, atunci, o transformare totală, o transformare a identității, a modurilor de viață, a modurilor de existență și de comunicare. Asta înseamnă că modurile încercate și testate ale ideologiilor căutătoare de putere pur și simplu nu sunt relevante pentru proiectul anarhist, care caută să abolească toate formele de putere. Astfel că noi forme de acțiune și existență, forme potrivite și corespunzătoare cu proiectul anarho-primitivist, trebuie să fie dezvoltate. Acesta este un proces continuu, astfel că nu există nici un răspuns ușor la întrebarea : Ce e de făcut ?. În prezent, mulți sunt de acord că, comunitățile de rezistență sunt un element important în anarho-primitivism. Cuvântul „comunitate” este jonglat zilele astea între tot felul de sensuri absurde (ex. „comunitate de afaceri”), în special datorită faptului că cele mai originale comunități au fost distruse de Capital și de Stat. Unii cred că dacă comunitățile tradiționale, deseori surse de rezistență față de putere, au fost distruse, atunci crearea de comunități de rezistență – comunități formate din indivizi ce au ca punct comun rezistența – sunt o modalitate de a recrea baze pentru acțiune. O veche idee anarhistă este cea conform căreia noua lume trebuie creată în interiorul carapacei celei vechi. Asta înseamnă că atunci când civilizația se va prăbuși (și crede-ți-mă, orice persoană rațională va ajunge la concluzia că civilizația, prin natura sa atât de destructivă, se va auto-distruge) – prin propria sa voință, prin eforturile noastre, sau printr-o combinație a celor două – va exista o alternativă ce va putea să-i ia locul. Acest lucru este foarte necesar din moment ce, în absența alternativelor pozitive, dezmembrarea socială cauzată de colaps ar putea foarte ușor să creeze nesiguranță psihologică și vacuum social, în care fascismul sau alte dictaturi totalitare ar putea înflori.
Pentru scriitorul de față, asta înseamnă că anarho-primitiviștii trebuie să dezvolte comunități de rezistență – microcosmosuri (în măsura în care reușesc) pentru un refugiu față de tortura ce urmează să vină – atât în orașe, cât și în afara lor. Aceastea trebuie să acționeze ca baze pentru acțiune (în special acțiune directă și sabotaj), dar și ca locuri de creare a noi moduri de gândire, comportament, comunicare, existență și așa mai departe, precum și a noi seturi de etică – pe scurt, o cultură eliberatoare complet nouă. Trebuie să devină locuri în care oamenii își pot descoperi adevăratele dorințe și plăceri, și prin vechea și buna idee anarhistă a faptei exemplare, să arate altora, prin puterea exemplului, că moduri de viață alternative sunt posibile și practice… Cu toate acestea, există multe alte posibilități care trebuie explorate. Tipul de lume prevăzut de anarho-primitivism este una nemaivăzută în experiența umană în ce privește scara și tipul de libertate anticipat…astfel că nu pot exista limite cu privire la formele de rezistență și de insurecție ce ar putea să vină. Tipurile de transformări vaste prevăzute vor avea nevoie de tot felul de gânduri și activități inovative.
Cum pot afla mai multe despre anarho-primitivism ?
Anti-Autoritarienii Anonimi, o rețea anarho-primitivistă, vă poate pune la dispoziție o listă de lecturi, informații și literatură despre activități anarhoprimitiviste precum și o listă de contacte pentru a vă pune în legătură cu alte grupuri anarho-primitiviste. Adresa lor este PO Box 11331 Eugene OR 97440. Puteți de asemenea citi textul lui Freddy Perlman Against His-story, Against Leviathan, cel mai important text anarho-primitivist, și textele lui John Zerzan, Elements of Refusal și Future Primitive, textul lui Bob Black Abolition of work, și cel al lui David Watson Against the Mega-machine :essays on the Empire and its enemies. Puteți urmări și publicația anarho-primitivistă Green Anarchist : For the Destruction of Civilization și publicațiile americane : Black Clad Messenger, Live Wild or Die ; Anarchy :A journal of desire armed ; Fifth Estate și Feral : a Journal towards Wildness.
Cum mă pot implica în anarho-primitivism ?
O modalitate ar fi să contactezi Anti-Autoritarienii Anonimi. Scrie-le și ei te pot ține la curent cu activitățile anarho-primitiviste curente. Unii oameni implicați în Earth First ! se văd pe sine ca fiind anarho-primitiviști, și merită contactați. Adresa lor este Earth First ! PO Box 1415, Eugene OR 97440. Puteți urmări de asemenea și ce au de spus cei de la Earth First ! din Londra despre anarho-primitivism. „Ideile primitiviste sunt de bază pentru mulți activiști ai Earth First (chiar dacă aceștia nu se intitulează primitiviști) iar accentul ar trebui acum pus pe atingerea unei acceptări la scară largă și a unei înțelegeri a filosofiilor primitiviste pentru a populariza viziunile propuse de anarho-primitiviști… Textul lui John Moore, „Primitivist Primer” este probabil cea mai bună introducere în subiect – mai ales pentru că este accesibil oamenilor pentru care mișcarea ecologică radicală este o noutate. Aceste și alte texte primitiviste ar trebui folosite atât pentru a informa cât și pentru a răspândi cât mai departe ideile – posibilitatea dezmembrării civilizației tehnoindustriale devenind astfel din ce în ce mai fezabilă… Constituirea de „comunități de rezistență”, așa cum le numește Moore, sau „microcosmosuri”, este un pas vital în direcția creării anarhiei verzi la nivel global și este ceva ce mișcarea Earth First ! plănuiște să implementeze în viitorul apropiat.” „Earth First !” și „primitivismul” sunt aproape inseparabile în termeni filosofici, astfel că textul aceste ar trebui citit și urmat de acțiune de cât mai mulți activiști posibil.
Sugestii de lectură :
Walden – Henry David Thoreau
Omul Unidimensional – Herbert Marcuse
Mirror of Production – Jean Baudrillard
Society against the State – Pierre Clastres
People without government : An anthropology of Anarchy – Harold Barclay
Stone Age Economics – Marshall Sahlins
Man the Hunter – Richard B. Lee & Irven Devore
In Search of the Primitive – Stanley Diamond
Green Rage : Radical Environmentalism and the Un-making of Civilization –Christopher Manes
Questioning Technology : A critical Anthology – editată de John Zerzan &
Alice Carnes
Against Civilization : Readings and Reflections – editată de John Zerzan
In the absence of the Sacred : The Failure of Technology and the Survival of the Indian Nations – Jerry Mander
Rebels against the Future : the Luddites and their War on the Industrial Revolution – Kirkpatrick Sale
In defense of Luddism – David Noble
Societatea industrială si viitorul său – manifestul lui Unabomber
Continue Reading

Etica Propagandei – Jacques Ellul

Acest articol a aparut pentru prima data in Communication 6 (1981):159-175.
   La prima vedere,diferenta dintre etica si propaganda,sau mai bine spus despre ”etica propagandei” pare foarte usor de aratat:nu exista nici un pic de moralitate in jocul progandistic,si de aceea,nu serveste cu nimic nimanui sa incercam sa o judecam moral propaganda. Apartine unei zone inchise si impenetrabile,unde etica isi pierde drepturile. Sa declari faptul ca ”a face propaganda” este rau,este irelevant: propagandistul nu se ingrijoreaza sa-si puna asemenea intrebari si,propagandistul traieste cu faptul ca liderul sau sau grupul sau spune ca activitatea sa nu este una propagandistica. Etica intr-un sens strict moral sau filosofic nu are nici un fel de putere in aceasta activitate socio-politica,iar o judecata pozitiva sau negativa nu ar avea nici o influenta asupra acestui lucru. Dar,cineva poate realiza rapid ca aceste fapte ridica o sumedenie de intrebari si dificultati.
Propaganda serveste intr-adevar o etica,nu in sensul moral,ci mai mult instinctiv.Mai mult,ea insasi constituie o moralitate pentru multimi,pentru oameni,pentru grupuri,pentru clase sociale,pentru natiuni. Ultimul lucru,si acesta fiind si cel mai important, pare ca din ce in ce mai vizibil faptul ca,ceea ce propaganda construieste intr-un om nu mai poate fi distrus de fapte contrare cu acelea pe care el le crede adevarate sau i-au fost prezentate in mod eronat. Toate aceste lucruri ma fac arat criteriul etic pe care eu insami il folosesc pentru a arata amoralitatea propagandei.
Propaganda este o Morala.
Propaganda se supune in mod evident unui numar de fapte care o fac sa fie posibila. Am studiat-o ca o tehnica. Dar,cum este si in cazul asta cand discutam despre o tehnica care afecteaza in mod direct viata oamenior,nu se mai poate discuta despre ea intr-un mod abstract si sa-i aplicam niste reguli mecanice asa cum facem in cazurile in care avem de a face cu tehnicile ce au legatura cu mediul chimic sau fizic. Trebuie sa avem in vedere reactiile specifice ale ei in prima masura si pe cealalta parte,de reactiile omului. Cu alte cuvinte,chiar daca pentru propagandist sau pentru publicist este pur si simplu chestiunea de a aplica rigoarea tehnicilor,toata aceastra procedura trebuie sa ne apara ca fiind ideologic-moral in aparenta,pentru ca omul nu reactioneaza intr-o maniera neutra:el nu poate admite sa fie sau sa se considere pur si simplu un obiect manipulat: pentru ca el sa ajunga sa creaa,sa urmeze drumul dorit,el trebuie sa resimta o satisfactie care este morala in natura sa.
Asadar,in sine,propaganda nu urmeaza o etica dar este obligata sa foloseasca una si sa construiasca una. Ca sistem de intervente,este practic-formala;ca parte integranta a vietii sociale,are nevoie de un continut moral in natura sa, dar,in nici un caz acest lucru nu inseamna ca se supune continutului sau. Dar trebuie sa o conduca si sa o faca sa fie asimilata. Si nici nu poate fi doar continut ideologic. Este doar o intrebare a persoanei care este spetit in a primi idei,o interpretare proprie a lumii:in continuare,el trebuie sa fie convins ca el insusi,partidul sau,clasa sa sociala,natiunea sa are dreptate,ca ei reprezinta Bunul si Justita. Convingerea sa este decisiva si,intr-un mod efectiv,il forteaza/speteste pe om in domeniul propagandei.
Suntem,in aceasta situatie,in prezenta unei conditii cerute pentru eficacitatea propagandei,si nu este nici o urma de bunatate in domeniul propagandei insasi. In consecinta trebuie sa eliminam dinainte intrebarea:propaganda pare sa fie,ca si in cazul multor alte elemente tehnice,un intrument pur neutru in sine,chiar unul care poate fi folosit pentru orice fel de cauza- o cauza ”buna” precum pacea sau reconcilierea claselor sociale sau crestinismul,sau o cauza ”demonica” cum ar fi militarismul,revolutia sau ateismul. In realitate,nimic nu este mai departe de adevar! Nici un instrument tehnic nu este neutru;isi are propria logica inauntrul sau,si eu am aratat deja in Propaganda ca cel mai frumos ideal,odata ce este promis de propagnda,este modificat in esenta si in natura sa. In realitate,un ideal pozitiv nu are nici un inteles doar daca omul accede personal,cucereste si adera la ele prin o convingere adand si devine el insusi un germene al acelui adevar. In alt fel,el nu este nimic altceva decat un robot, ”deasupra demnitatii si libertatii”,care indeparteaza toate valorile pozitive ale aderentei sale,si doar pentru acest lucru,indeparteaza valorile pozitive ale idealului la care a aderat. Daca cineva adera la un ideal in asemenea maniera,acest lucru inseamna ca cineva poate accepta orice alt lucru,si poate sa devina,cu aceeasi convingere,aderent al idealului opus.
Asadar,suntem sigura ca o cauza este justa,nu prin a o masura cu o masura a idealului indefinit,sau impotriva unei anumite tiranii a vreunui Empyrean,mai degraba cu acelasi masuri cu care proprii suporteri sunt de acord,si a caror proprie justitie socoate ca,cauza lor este justa(si nu invers),atunci,toata actiunea propagandei care tinde sa faca oamenii sa se comporte intr-un anumit del fara sa-si dea seama de actiunile pe care le face si fara sa stie ca le-a ales,distruge insasi justita si bunatatea.
Dar ne gasim acum la o rascruce: 1) Fie consideram umanitatea ca o unealta in mana unei actiuni superioare,si este,asadar,legitim ca ea sa fie manipulata,sa fie modificat creierul uman,sa se produca in mod artifical comportamentul-dar acest lucru inseamna ca individul este obedient in fata unui adevar in-uman,lucru care nu garanteaza in nici un caz ca acest adevar este super-uman (si daca este super-uman avem doar doua alegeri:ori este ceva necunoscut noua,si acesta este drumul care se numeste teologie negativa,ori el a coborat la nivelul nostru de intelegere,ceea ce Biblia numeste Cuvantul Domnului:2) Ori cineva considera ca adevarul nu poate fi altfel decat uman,dar in acest caz,implica faptul ca acel adevar particular nu poate fi transmis ca un mod de manipulare,nici prin tratare a omului ca pe un simplu obiect,ci doar printro aderenta voluntara. Cu alte cuvinte,nu exista nici o modalitate prin care cineva ar putea disocia mijloacele propagandei de mesajul pe care il poarta. Este un exemplu bun despre marea dezbatere care are loc in jurul ideilor de ”sfarsitul justifica modul” si ”modul corupe sfarsitul”,o dezbatere accentuata de faptul ca,aici,obiectul asupra caruia ”modul” actioneaza,este omul.
Cu siguranta nu o sa reincep aceasta problema aici,mai repede vreau sa arat concluzia la care am ajuns acum mult timp (in Presence of the Kingdom):ca sa spun asa,sfarsitul niciodata nu justifica modul pentru ca acolo nu exista nici o diferentiere in natura intre cele doua,dar,din contra,o continuitate:ca sa spun asa,nu exista nici un abis intre moduri si lucrurile catre care ele ne conduc,mai mult chiar,ca sfarsitul este rezultatul exact al modurilor prin care am ajuns la el. In alte cuvinte,modurile violente vor produce situatii violente si niciodata situatii pacifiste. Modurile injuste vor produce regimuri injuste care niciodata nu vor fi capabile sa imparta justitia,iar mijloacele corupte vor aduce coruptia ca rezultat final.
Asadar,nu exista nici o distinctie care sa trebuiasca sa fie facuta dintre instrument,care poate fi neutru,si cauza,care va fi buna sau rea. Instrumentul participa in cadrul cauzei,iar ea este construita de catre instrument. Prin dimensiunea sa,propaganda se bazeaza pe bucuria prin care omul o vede ca pe un obiect cu care sa defineasca un lucru si nu ca o persoana pe care sa o respecte,acest lucru semnificand faptul ca implica degradarea omului,punandu-l in imposibilitatea de a accede la un lucru superior,il face iresponsabil,si ca,propaganda este in mod evident o negare a libertatii,oricum ar fi ea,naturala,obtinuta sau pe cale de a fi obtinuta. Acum,propaganda nu poate fi nimic altceva decat ceea ce este: un instrument al manipularii pentru obtinerea unui comportament obiectiv (ortopraxy=actiunea considerata corecta de catre manipulator n.t.). Asta insemnand,ca se supune,exclusiv,principiilor eficacitatii,regulilor tehnice de natura psihologica sau sociologica,fiind necesara folosirea instrumentelor care sunt ele insasi tehnici.
Asadar,este necesar sa precizam ca o parte din moduri corup finalurile. Nu poate fi subordonata de nici un al lucru decat propriul sfarsit,care este eficacitatea. Propaganda,in realitate,se include si in ”aparat” si in ”tehnica” ale propagandei si al mesajului pe care il transmite.Pentru ca este evident ca se adreseaza oamenilor,asadar duce cu ea un mesaj. Nu este un semnal(cu toata ca uneori poate fi redus la acest lucru!). Dar acest mesaj poate fi ales ,calculat,combinat in relatie cu respect,si impreuna cu eficacele aparatului foarte complex. Cu alte cuvinte,chiar daca mesajul este in aparenta nobil si generos,este integrat intr-un intreg care priveste in mod conceptual,”ul ca un simplu obiect”. Propaganda nu trebuie sa aibe nici un mod extern de referinta,nici o valoare exterioara caruia sa ii fie subiect principal si in care cineva sa o poate judeca. Nu este nimic mai mult decat ”sfarsitul” integrat in ”modul”. Si de aceea este imposibil sa i se faca o judecata etica,si aceea care incearca sa formuleze una nu au nici o masura comuna cu realitatea ei.
Propaganda creeaza Etica
Dar aici ne lovim de o noua dimansiune a problemei: propaganda insasi creeaza o moralitate,o etica,un anumit comportament-dorit. Ii furnizeaza omului un criteriu prin care el evaluaeaza binele si raul. Este asadar,o noua situatie fata de felul in care se comprtau in societatile traitionale.. Suntem in afara normelor si in afara reflectiilor asupra moralitatii,amandoua numite de Bergson si de Max Weber,”moralitatea responsabilitatii-moralitatea convingerii”. Suntem in prezent in fata creeari unei moralitati artificiale,si prin astea vreau sa spun ca se formeaza o morala care se impune unui grup de oameni intr-un mod pe care ei nu l-au ales;nici nu a fost dezvoltat incetisor prin folosire sau obiceiuri,judecati si erori,incertitudini si alegeri,nici nu a fost pasat de la o generatie la alta printro transmitere usoara a ”transferului cultura”,ci a fost trasmisa ca un intreg sistem de comportamente obtinute prin aplicarea rapida si activa a modurilor tehnice(de unde vine marea diferenta dintre ”reproducere” a moralitatii prin cursul multor generatii),,si intotdeauna cu un scop totalitar,sa spunem asa,cuprinzand toata umanitatea,nelasand nici un fel de liber arbitru sau vreun loc nedeterminat,lucru care poate fi destructiv propagandei.
Este intr-adevar o chestiune de morala,pentru ca,bazat pe aceasta infuzie,omul va face judecati despre ceea ce este bun si rau;va incepe sa aleaga modul in care se comporta(dar este o simpla chestiune de alegere programata de cinvingerea care nu permite nici o ezitare in comportamentul pe care il va urma,conceptul total fiind integrat initial). Dar aceasta este o moralitate care nu isi are radacini nici in experienta personala,nici in trecut,nici in ganduri;este o moralitate artificiala,creata si difuzata in afara oricarei convingeri contextuale. Convigenera este produsa de sistem. Si este o moralitate ideologica pana acum pentru ca comportamentul este cerut de alegerile ideologice.
Aici trebuie sa facem o comparatie cu religia. O religie presupune o aderenta credincioasa asupra unor lucruri certe iar aderenta,produce anumite actiuni,o anumita practica.”Credinta crestina” trebuie sa fie transmisa prin ”munci”. In aceeasi maniera,ideologia politica(nationalismul,comunismul,fascismul,etc.) sau ideologia economica(a productivitatii,a profitului, a capacitatii de a profita) necesita un anumit comportament:sacrificiu pentru cauza,consum,munca,etc. Aceste lucruri sunt determinate de ideologia care a fost implementata cu succes. Nu exista alte variante,nu exista posibilitatea de distantare,cu atat mai putin in domeniu religios ,unde, chiar si in cele mai apasatoare religii,distanta dintre Dumnezeu si credincios,exista posibilitatea ca primul sa aibe puterea sa aleaga anumite modele de comportament in dauna celorlalti. In propaganda,aceeasi identitate a ideologiei grupului si a modului in care el se comporta,exclude orice fel de deviatii. Si ajungem la concluzia anuntata la inceput: este imposibil prin natura sa sa se poate face o judecata morala din afara,asupra propagandei insasi pentru ca propaganda este creeatoarea unui nou set de valori etice.
Suntem,asadar,in prezenta unei dileme comparabila cu aceea in care Kautsky l-a prins pe Bernstein,atunci cand cel din urma il critica pe Marx: Marx a creat un nou Weltanschauung,o conceptie globala. Pentru a putea critica in mod folositor,el trebuia sa se situeze de partea sistemului sau viziunii. Numai in a aplica metoda folosita de Marx ar putea fi benefic si s-ar putea critica sistemul creat de el;numai uzand premizele si propriul sistem ca punct de plecare,cineva are putea critica in mod serios si eficace sistemul creeat de Marx. Daca nu,daca cineva se situeaza pe o alta perspectiva,de exemplu una religioasa ori liberala sau idealista,acel om poate spune orice doreste,el nu v-a putea in nici un fel sa se atinga pe care Marx l-a creeat. De aceea obiectiile de natura filosofica cu o perspectiva dualista sau idealista nu vor putea in nici un caz sa modifice gandirea lui Marx,la fel cum se intampla si cu criticismul asupra economiei liberale ca un punct de start pur si simplu nu a avut nici un lucru in comun cu specificul economiei socialiste:asadar,intreaga procedura a fost o pierdere de timp.
Este exact aceeasi situatie si in cazul propagandei: ea constituie un univers psiho-politic,elibereaza un ”imaginar” (in cel mai puternic inteles al gandirii moderne) producator de mituri si o reconstruire a universului pentru oricine adera la ea,ceea ce inseamna ca daca cineva se situeaza pe sine in acest univers (de exemplu,in lumea consumatorilor,acolo unde avem de aface cu propaganda cunoscuta mai bine sub numele de reclama) iar critica pe care o poate face va fi cu siguranta auzita si eficace,dar va fi adaugata in final reproducerii,reimprospatarii si cresterii propagandei. Vor aduce o mai mare interiorizare a imperativelor si a regulilor de comportament,dar,bineinteles,nici un fel de revizuire a moralitatii propagandei. Pe cealalta parte,daca cineva se situeaza in afara,el poate face o face o adevarata a ori morala (si intelectuala) critica dar care niciodata nu va putea atinge in vreun fel nici o structura ridicata de propaganda,de nivel psihologic ori sociologic.
Moralitatea si etica nu au nici o putere asupra rezultatelor actiunii propagandei pentru ca cea din urma face posibil ca propaganda sa traiasca intr-un univers mai degraba etic decat politic sau economic; acestea sunt realitatile ,dar propaganda are ca tel ascunderea acesteia inauntrul unui discurs ideologic care se comporta ca un justificant pentru ca este moral. Pentru democrati,Hitler a afirmat permanent ca national-socialismul permite accesul spre o democratie superioara,una mai totala,superioara,etc. Si reciproc, o ”moralitate capitalista” nu a atins niciodata vreun Soviet. Am fost martorii conversiunilor religioase care sunt de alt tip.Si daca exista in momentul de fata un adversar in fata propagandei sovietice,el poate lua forma numai prin intermedierea acelora care,au fost in acel univers,l-au parasit(prin conversie) si pot vorbi aceeasi limbaj,dar care nu are nimic in comun cu limbajul etic: nu inepe cu morala,in schimb,incepe cu faptele care i-au fost aratate ( un proces tipic marxist!),si pe de alta parte,cu opozitia fata de atitudinea religioasa fata de altul. Cazurile lui Solzhenitsyn,Maksimov,Sakharov,Vlasov,A. Zinoviev,Yuli Daniel,Sinyaysky,etc,etc, sunt caracteristici precise ale acestul lucru.
Experienta nefolositoare
Exista o afirmatie propusa foarte des in acest domeniu,ca,pusa fata in fata cu faptele,propaganda este inutila,si ca rezultatele ei sunt repede anihilate. Este necesar sa facem cunoscute aceste fapte. Dar tocmai propaganda este cea care previne aceste fapte pentru a nu fi privite ca atare. Dezvaluirile despre care am vorbit pot fi aduse doar de aceea care au trectut prin acel univers.
Dar este un alt aspect al problemei pe care as dori sa-l discut: acela ca reiinoirea acelora care sunt prinsi de propaganda,aparitia unei noi generatii pentru care experienta batranilor lor nu le este in nici un fel trebuintatoare. SI aceasta este o problema morala;intr-un univers care tinde spre anomie (lipsa normelor sociale,lipsa normalitatii n.t.),nici o valoare nu este trecuta de la o generatie la alta,si din cauza acestui fapt,nici o experienta traita de o generatie mai veche nu este validata in ochii generatiei noi. Am facut greseli politice si am dori ca fii nostri sa profite de lectiile primite din cauza alegerilor gresite. Acest lucru este impsibil;discursul nostru trece neauzit pentru ca nu este inscris intr-un univers etic direct proportionat,si ii vedem umbland pe aceleasi carari pe care am umblat si noi. Nu-i putem cruta de greselile lor. Credinta populara a spus acum mult timp: fiecare generatie trebuie sa experienteze pe ea insasi. Dar in societatile traditionale,acest lucru este limitat. In societatea noastra ,a schimbarilor globale si accelerate,aceasta atitudine este dezastruoasa,si totusi,este mult mai raspandite ca inainte.O sa dau un exemplu despre acest triplu fenomen:confruntarea dintre propaganda si fapt-imposibilitatea transmiterii experientei de la o generatie la alta-inocenta aceste noi generatii impotriva propagandei.
Exemplul este relatia dintre tinerii francezi si propaganda comunista. Tinerii din generatia mea,in anii ’30,erau extrem de sedusi de marxism,de succesul revolutiei,de fantasticele reusite ale URSS-ului,de critica impotriva slabiciunii democratiei si injustita capitalismului,si,de faptul ca el parea (comunismul) sa fie unicul raspuns valid impotriva fascismului. Eram complet sensibilzati de propaganda comunista si o intreaga generatie a crescut pe langa Partid.
Dupa aceea un numar de fapte ne-a inspaimantat. In primul rand,au fost procésele din Moscova in 1936-procese in care i-am vazut pe cei mari pe care am fost invatati sa ii admiram,Zinoviev,Kamenev,si chiar pe insusi Bucharin,condamnati la moarte in procese carora noua ni s-au parut din prima drept scandaloase si mincinoase. Era de necrezut ca au ajuns sa-I acuze pe acei oameni pentru complicitate cu fortele capitaliste,si ca au fost adusi intr-un mod in care s-au acuzat ei insusi.
In aceeasi perioada,am experimentat alte evenimente la fel de suparatoare:atitudinea inspaimantatoare a Partidului Comunist Spaniol impotriva anarhistilor spaniol in timpul Razboiului Civil. A fost spus,dar un poate fi destul de mult spus,ca aliatul cel mai bun al lui Franco a fost Partidul Comunist spaniol. Pentru ca adevarata aparare a Republicii a fost condusa de anarhisti. Dar comunistii ii urau atat de mult pe anarhisti (si deasemeni,pe socialista) incat,in timpul razboiului,ei preferau sa ii atace pe anarhisti pe la spate si sa rezolve problemele dintre ei prin violenta decat sa ii ajute si sa lupte impreuna impotriva rebeliunii fasciste. Acum,toti cei care au facut parte din rezistenta republicana au reusit s vada acest lucru. Am iesit din aceste experimente disperati si ostili fata de comunism.
O ultima experienta: tratatul germano-sovietic din 1938 prin care,in realitate,Stalin ii da mana libera lui Hitler ca el sa atace Europa. In mod curios,exista un progres in influenta acestor facrori:procesele au lasat masele comuniste indiferente;au acceptat explicatiile si au crezut propaganda. Activitatea anti-anarhista i-a suparat doar pe aceia care au participat in razboi;pe de o parte ‘’pactul’’ a provocat o criza in intregul partid,si o multime de membrii au plecat. Fie cum o fi,oamenii din generatia mea,dupa aceasta tripla experienta,au reusit sa gandeasca lucid si nu au mai fost niciodata prinsi de propaganda comunista.
Nu a fost sa fie pentru ca totul a fost reinnoit:razboiul si Rezistenta,cooperarea fraterna cu comunistii,si actiunile lor eroice,admiratie. Oamenii mai batrani,ca mine insumi,au ramas neincrezatori,dar fara nici o putere;am vazut tineri de douazeci de ani intrand intr-o noua relatie cu Partidul Comunist: sa le vorbesti lor despre experientele din 1935-1939,un a insemnat nimic pentru ei.
Memorii ingropate:ce ar putea face acestea in fata acestei proaspete propagande,si prin cuvant si prin exemplu;faceam judecate morale,si daca cineva ar fi trebuit sa traga o linie,noi am fi fost aceea care nu am fi fost crezuti. Am suspectat acei eroi pentru ca aveau un design sinistru. Cand Eliberarea a avut loc,acesti oameni tineri,cu moralul ridicat de propaganda si de actiuni,au refuzat s avada ‘’greselile’’ de care comunistii se faceau vinovati(executii in masa fara proces,lichidarea retelelor de dreapta ilegaliste de catre retelele comunista) si,atunci cand Tito a comis abominabila tradare,atunci cand l-a ucis pe adevaratul líder al rezistentei iugoslave-Mihailovic (care era in mod clar anti-comunist),tinerii au acceptat fara sa clipeasca ideea ca acest om,care a reorganizat armata iugoslava in 1941,si se alaturase luptei cu un an inaintea lui Tito,a fost un tradator si un agent platit al imperialistilor. Trebuiau avertizati ,asa cum vom vedea,in mod simplu,ce urma sa se intample.
Aceasta tanara generatie a rezistentei a primit in schimb cateva socuri psihologice care,pe multi,i-au facut sa-si abandoneze iluziile tineretii si a rezistentei:revolta muncitorilor din Berlin 1953 impotriva regimului sovietic, revoltele din Ungaria si Polonia din 1956 si in final,relatarile lui Khrushchev in cadrul al XX-lea congres. Ce socuri,ce deziluzii. Multi au iesit din partid. Lucrul surprinzator este ca un a fost o prea mare invalmaseala. Aceasta arata slabiciunea faptelor impotriva moralitatii dobandite de propaganda,pentru ca in tóate aceste cazuri exista chestiune recuperarii prin moralitate:comunismul a comis erori,dar acestea s-au intamplat doar pentru a apara saracii si opresatii,pentru a elibera lumea;asadar,toata critica la adresa partidului era considerata o tradare a tuturor acestor saraci.
Acest argument al propagandei,in aparenta superficial,dar jucand cartea sentimentului moral ,creeat tot de propaganda,i-a atins chiar si pe intelectualii de talia lui J.P. Sartre;si cine vrea,poate gasi aceleasi explicatii date si in 1938,avand in vedere legitimitatea revolutiei proletare,in pericol din cauza imperialismului care era de fapt o amenintare asupra omenirii,si care era responsabil pentru revoltele din Berlin si Ungaria:URSS-ul un a facut nimic mai mult decat sa raspunda si sa protejeze oamenii care au fost minititi de catre tradatori.
Este remarcabil faptul ca putem vedea ca propaganda se reinnoieste foarte putin. Exact acelasi discurs moral si justificator care a fost folosit in 1938,in 1956 si in 1968:moralitatea si virtutea sunt integrate in propaganda care pare sa le faca pe cele doua foarte vizibile. Si in curand tóate aceste lucruri vor fi sterse de o noua generatie,pentru ca oamenii carea aveau 20 de ani in 1958 de exemplu,evenimentele din ultimii 10 ani vor fi necunoscute pentru ei;ultimul lucru ramas de exemplu,in Franta a fost razboiul algerian atunci cand Partidul Comunist a devenit inca odata protectorul saracilor,al colonizatilor,evidenta faptului ca teoría lui Lenin asupra imperialismului este corecta,si ca singura abominatie era capitalismul: propaganda a digerat aceste lucruri.
In schimb,aceasta noua generatie de militante puri si inocente,care au vazut total prin imaginile furnizate de partid,au receptionat un soc dublu si profund: revolta tinerilor din 1968 si invazia Cehoslovaciei. Pus fata in fata cu revolta tinerilor,Partidul Comunist Francez a luat o atitudine extrem de brutala,de condamnare,si acest lucru a fost in perfecta conformitate cu atitudinile pe care le-a avut intotdeauna in situatiile in care pareau a avea o orientare anarhista. Partidul Comunist,fiindu-i frica sa nu fie coplesit din ‘’stanga’’;prefera sa se alieze cu dreapta reactionara decat sa permita o revolutie spontana sa aibe loc. Lenin intotdeauna a condamnat tentintele de stanga (o boala din copilaría comunismului) si spontaneitatea muncitoareasca,pentru carea avea un dispret imens.
Dar a fost difícil pentru militantii hardcore ai Partidului Comunist Francez sa nu raspunda chemarii revolutiei,vigorii sloganurilor si autenticitatea tinerilor de pe strada carea pareau capabili sa darame structurile puterii. A existat in acea clipa un momento de máxima tensiune,iar disciplina de partid a trecut prin momente dificile pana sa se impuna,exact ca in 1938 si 1956. Chiar mai mult,pentru ca speranta unui ‘’socialism cu o fata umana’’ a fost spulberata de invazia soviética. Parea total injusta prevenirea Cehoslovaciei din a-si alege propriul drum iar argumentul ‘’imperialismului amenintator’’ parea sa fie inselator.
Oricum,in ciuda multor critici si a unor refuzuri,Partidul Comunist a ramas stabil,si un si-a schimbat in nici un fel discursul si propaganda,si s-a decis in favoarea unei ‘’dezaprobari’’ formale in fata invadarii Cehoslovaciei de catre Rusia. Aceste ‘’dezaprobari’’ fac si sunt parte dintro ‘’propaganda integrata’’ care sa valorifice moral rezultatul continuator al contactului. Partidul Comunist Francez continua sa se afiseze in ‘’linia generala’’,cu foarte putine diferente. Dar militantii sunt nelinistiti. Din 1970 incolo,nu se mai discuta despre aceasta afacere,ea fiind considerata moarta.
Exceptand aparitia lui Solzhernityn. Si aici suntem in presenta unui fenomen moral de o mare importante: tocmai am demonstrat ca faptele nu schimba nimic in atitudinea produsa de propaganda. Cele mai evidente lucruri supuse unei judecati morale,contrar normelor morale,sunt complet neajutorate cand sunt puse fata in fata cu reinterpretarea lor facuta de propaganda. Si mai exact,una la mana,pentru adulti,notam un anumit angrenaj instantaneu,intrebari care se ridica in mod sigur,care pentru o minoritate insignifianta inseamna refuzare si abandonarea partidului,dar pentru majoritate,explicatiilor vor produce situatii de justificare morala si o satisfactie sufiecienta. Pe de alta parte,avem de aface aici in mod special cu noile nivele ,noua generatie,si problema aici este simplu de anihilat,faptele care au cauzat scandal si judecati morale sa fie facute sa dispara in istorie.
Asadar,propaganda are ca scop principal,sa reproduca inocente de la o generatie la cealalta (in ambele intelesuri ale cuvantului:ignoranta si non-culpabilitate morala). Si poate face acest lucru tocmai pentru ca generatiile se succed una pe cealalta pe cand aparatul de partid,care faca ca propaganda sa functioneze,ramane constant(neschimbat n.t.),si partidul,ca in URSSmcrede ca comunismul va fi etern in fata sa si il va ajuta sa castige lupta. Ce va aduce cu adevarat criza intelectualilor si a liderilor Partidului Comunist Francez nu va fi faptul insasi,ci publicarea unor carti al caror timp a sosit (contrar lui Kravehenko),intr-un climat favorabil,si,in special,sustinute de o propaganda remarcabila care cere ca certe intrebari de natura morala,in general bine ascunse de propaganda,sa fie puse.
Cu alte cuvinte,aparitia unei propagande ‘’credibile’’ va incepe sa ‘’creasca’’ constiinta morala dreapta/credibila. A fost facuta ‘’credibila’’ de catre personalitatea martorului. Analiza si marturia lui Solzhenitsyn,ajung sa provoace o criza brusca de constiinta morala printre intelectualii comunista. Dar un descoperirea faptului insasi (dovezile despre existenta taberelor de concentrare sovietice erau foarte bine stiute cel putin din 1948);este impactul propagandei la un nivel umanitarial si moral.
Intelectualii comunista care examinau problemele morale inca din 1968 au criticat ceea ce ei au trait si crezut mai mult de douazeci de ani. Dar este adevarat ca acest lucru sa intamplat si cu generatia care a experimentat perioada de Rezistenta: incocentii din 1940-1944. Plecarea lor din partid,criticismul lor,o sa aibe mari repercursiuni si or sa cauzeze multe discutii,dar numai in cazul in care intelectualii folosesc media. Plecarea lor a fost spectaculara . Dar au existat mereu largi factiuni ale partidului care au disparut odata cu crizele care apareau. Este estimat ca,aproximativ 70.000 de membrii ai Partidului Comunist Francez pleaca in fiecare ani.SI in timpurile de criza,pe care tocmai le-am mentionat,cifra se situeaza undeva pe la 200.000 de mii.Nu vorbim despre acesti oameni care parasesc partidul pentru ca sunt oameni obisnuiti,oameni obscuri;nu au nici un grad,si ei sunt imediat inlocuiti de alti aderenti,dornici si inocenci militante,oameni tineri care descopera universal prin adevarul comunismului,si ei ignora tot,procésele,Pactul,revolta din Ungaria,si zdrobirea Cehoslovaciei. Si acum ei ignora tot ce il priveste pe Solzhenitsyn:tóate lucrurile sunt rezolvate. Socul moral cauzat de cartea lui,sa stins. Partidul trebuie sa devina un pic mai liberal,in aparenta,pentru cativa ani,iar noii intelectuali care adera la partid,un mai simt nevoia sa il critice;generatia lui Gardaudy,P. Daix,etc.,este trecuta.
Tocmai am vazut la televizor o emisiune despre Congresul Tineretului Comunist. Am vazut fetele tinere si inocente pe care le-am vazut intotdeauna in locul acela,acelasi entuziasm,aceeasi incredere absoluta in cuvintele conducatorilor,aceeasi certitudine asupra revolutiei si despre excelente URSS-ului,si aceeasi admiratie pentru revolutia din 1917. Totul a disparut. Cu atat mai mult cu cat invazia Afganistanului ridica acestor neofiti o problema agonizanta: cum se face ca tara justitiei,a luptei impotriva imperialismului,a anticapitalismului,sa se conduca in asemenea maniera? Stupoarea a cuprins lumea:’’Niciodata acest lucru un a mai fost vazut.’’ Sa uitat faptul ca acest lucru se mai intamplase inca de 10 ori inainte. Si gasim reinnoite aceleasi explicatii laborioase:este vina americanilor care au ocupat Pakistanul;este vina Pakistanezilor care sunt adevaratii agresori;este vina minoritatilor rebele;de fapt afgani au chemat URSS-ul in ajutor. De ce sa te obosesti sa faci o analiza corecta si sa inventezi noi argumente daca experienta arata ca aceasta forma de propaganda,pe distanta lunga,stinge toata indignarea morala si sterge faptele? Da,vor exista cateva sute de oameni care vor pleca. Si o noua generatie le va lua locul;ei vor ignora Afganistanul,la fel ca si restul lucrurilor. Cu alte cuvinte,propaganda fiind strict anti-morala,sa raspandit dealungul anilor,este in acelasi timp creatoarea unei noi moralitati si este baza unui nou univers mental fondat pe instantanetitate,si pe absenta trecutului.
De la Etica la Amoralitatea Propagandei
Este evident faptul ca a judeca amoralitatea propagandei,si compatibilitatea dintre ética si propaganda,omul trebuie sa admita existente unei anumite etici fondata pe valori;trebuie sa construiasca un anumit tipar al existentei umane;trebuie sa aibe o idee certa despre om. Tocmai de aceea am putut spune ca propanda este oferitoare de moralitate,in acelasi timp fiind amorala. Sa ne intoarcem la exemplul marxist-leninist,este evident ca daca cineva adopta ideea lui Lenin despre comportament,acel om isi construieste o anumita moralitate. Criteriul:’’ Tot ceea ce este favorabil proletariatului in lupta de clasa este bun,iar tot ceea ce ii este nefavorabil este rau’’(Statul si Revolutia). Si va justifica propaganda favorabila proletariatului,dar ceea ce avem noi aici este utilitarianism fara valori. Cu siguranta un o sa prezint valorile prin care am reusit sa apreciez amoralitatea propagandei,in schimb o sa prezint atitudini existente in care m-am aflat.
In primul rand,exista chestiunea autojustificarii. Propaganda functioneaza in urmatorul mod: reprezinta trecerea dintre ‘’este putere’’ catre ‘’este corect si just ca acolo sa existe aceasta putere.’’ Cu alte cuvinte,are,ca rol,justificarea morala a continutului. Mereu,chiar si atunci cand e revolutionara si contestatara,toata propaganda este pur si simplu de natura autojustificatoare(prin denuntarea celorlalti ca fiind raul). Ofera justificare aderentilor in mod individual la fel ca si grupului care o organizeaza si o distribuie. Dar tocmai din cauza acestui lucru duce inevitabil spre totalitarianism,pentru ca,din moment ce se presupune ca ‘’este corect si just ca acolo sa existe aceasta putere’’,se va trece imediat la ‘’asadar un poate di decat aceasta putere,tóate celelalte sunt inacceptabile si trebuiesc eliminate.’’
Orice fel de propaganda este prin natura sa totalitara si tinde sa excluda pluralismul. Acum,apeleaza la o nevoie,la o cerere,la o dorinta a omului modern care cauta in primul rand sa se justifice,sau sa fie justificat,sa fie declarat just tocmai pentru ca traieste intr-un univers unde este foarte disputat,pentru ca se simte tras in a face acte injuste si pentru ca un mai are nici un loc in care el sa se intalneasca cu religia,de exemplu cu crestinismul,care are in mod precis,o justificare religioasa.Dar marea diferente este facuta de faptul ca crestinismul niciodata un ofera justificarea ca atare;niciodata nu-l declara pe om ca si cum ar fi just,ci numai salvat,iertat,justificat;si acest lucru nu este un lucru dobandit,este un dar. Dar omul moder,partidele moderne,vor sa fie declarate juste.
O tripla critica
As spune ca inauntru se gaseste primul meu element estimativ: Toate procésele de autojustificare,la orice nivel ar fi,par a fi false,periculoase si capcane. Este poarte spre distrugerea tuturor formelor etice si a valorilor presente in acest momento. Tot comportamentul etic, imi pare,implica o chestionare a sinelui,o analiza,si acceptarea adevarului unei alte persoane trebuie chestionata de ceilalti. Este pretul care trebuie platit de omul care vrea sa-si cunoasca adevarata valoare si ca sa aibe o relatie cu adevarul. Aici,un este o chestiune de auto-critica asa cum se practica in interiorul partidului comunist(in evul mediu avea loc in biserica) si nici de culpabilitate asa cum este ea inteleasa de psihanalisti. Unul se poate recunoaste si singur ca fiin un mincinos ori ca fiinta muritoare fara ca sa traiasca cu un fel de culpabilitate mórbida.Dar auto-examinarea,examinarea constiintei(asa cum era numita in vechiul vocabular crestin),recunoasterea propriilor greseli,si dorinta de a cauta adevarul in dauna oricarui lucru,imi par mie ca consituie elemente ale vietii etice,ale oricarei relatii.
A fost in primul rand bazat pe obiectia mea in fata auto-justificarii atunci cand am observat ca propaganda este amorala si conduce propagandistul spre un comportament periculor (lucru care a fost verificat de propaganda,inclusiv reclame,cu tóate pericolele pe care le are la tóate nivélele,sau care se arata acum,in industria igienei sau economiei!).
A doua chestiune in reflectia mea ética este apropiata de descrierea mea din al doilea paragraf al acestui articol: un exista nici o existente morala daca nu isi are radacini in trecut,un este situata in continuitate-continuitatea vietii unui om la fel de mult ca cea a unui grup sau historia unei tari. Un exista moralitate in instantaneitate. Este fals san e gandim ca omul este in stadiul 0 si ca fiecare momento el trebuie sa aleaga si sa ia decizii. Ar fi o libértate ca in paradoxul lui Buridan.
Omul cu nici un fel de existente morala,exceptand referintele spre totalitatea experientelor sale,sau cele care i-au fost ‘’predate’’ lui si din care o ‘’lectie’’ se poate trage;si ‘’Wisdom of nations’’ este un fel de compozit al acestor reflexii. Aceasta presupune,asadar,o continuitate istorica,o readucere aminte,o recapitulare,o cunoastere,pe momento ce experienta se intampla,o explicatie a ce a avut loc. Nu vorbesc aici de marile principii morale si de valori,ci de existente morala. Si in aria credintei (crestine),ética existentei presupune ‘’repetitie’’(in sensul kierkagaardian al cuvantului). Nici o moralitate un exista atunci cand cineva pretinde ca se situeaza pur si simplu in prezent,in instantaneu.
Acest lucru a fost evident atunci cand in jurul anilor ’30,ideea de morala a ‘’sinceritatii succesive’’ a fost raspandita de Andre Gide,de exemplu dar si de T.H. Lawrence.
‘’Cand spun acest lucru azi,sunt complet sincer si adevarat,dar peste o ora,sau maine,o sa simt altfel,o sa inteleg alte lucruri;o sa fiu in stare sa spun lucrul opus si sa fiu la fel de sincer’’(o problema foarte serioasa,de exemplu,de fidelitate in cuplu).Aceasta este negarea totala a eticii si a existentei morale.
Si,este precis cazul de fata,al prezentului imediat,anihilarea cuvintelor si actelor din trecut,in care propaganda ne-a pus. Nu exista obstacol mai mare decat historia (continuitatea)si filosofía(reflexii explicative bazate pe experienta evenimentelor) ,pentru propaganda. Propaganda este,asadara,distrugatoare de posibilitati,a fundatiilor,a bazei etice.Dar daca o judec in consectinta,este,evident,pentru ca am crezut ca moralitatea exista numai in acest proces(mentionat deja) al inradacinarii,reflexiei si neuitarii.
La final,a treia tema critica,al treile criteriu etic (valid pentru toata lumea,un vorbesc in mod specific despre o ética crestina),este faptul ca pentru mine un exista nici o posibilítate ca ética sa fie cladita si deasemeni, existentea morala, fara referinta fata de ceilalti,in dialog si in participare la o viata comuna. Toate eticile sunt etici de intalnire. Unul nu poate avea o comportament moral de unul singur. Si este tocmai schimbul de cuvintel acela care imi permite sa ma construiesc pe un nivel moral,iar in acelasi timp,cuvintele mele il ajuta pe un altul sa se comporte. Impreuna,alegem o orientare (chiar si atunci cand se pune problema despartirii,separarii,diferentierii). Etica presupune,interactiune sau diferente fara excluderi. Moare atunci cand devine o lege rigida impusa din afara. Procesul care permite sociabilitatea este interiorizarea legii de catre copil,dar aceasta lege un este formata de directive abstracte,obiective sau anonime;poate fi obtinuta si interiorizata unmai daca exista relatii,dialog,cautare intre parinti si copiul acesta fiind primul si cel mai important lucru intre parinti si copil. Relatiile cu altii sunt creatoarele in acelasi timp a personalitatii cat si a existentei morale.
Dar,am vazut in mod special ca propaganda substituie:pentru aceasta relatie este propusa un soi de colectivitate,unde fiecare persoana ramane complet singura iar in acelasi timp apartine si intregii mase,unde nici un fel de interiorizare a legii nu este posibila,unde comportamentele apar ca fiind cópiate din exterior,din manipularea de care omul nu stie nimic. Este, asadar, prin natura sa, lucrul cel mai opus al oricarui fel de existente morala;si doar prin acest lucru,cel putin daca ne luam dupa cele trei criterio pe care le-am declarat mai sus,un pooate produce nici o etica si nici nu poate fi supusa vreunei etici. Este opusul oricarui fel de ética.

 

Continue Reading

Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

fredy-perlman-ten-theses-on-the-proliferation-of-egocrats.a4

I

Egocratul – Mao, Stalin, Hitler, Kim Ii Sung – nu este un accident sau o aberatie sau o erupere a irationalului; este personificarea relatiilor actualei ordini sociale.

II

Egocratul este initial un idivid ca oricare: mut si lipsit de putere in aceasta societate lipsita de comunitate sau comunicare, victimizat de spectacol, ‘’neintreruptul discurs al puterii existente despre sine, monologul ei laudaros, auto-portretul puterii in epoca managementului totalitar al conditiilor existente.’’ (Debord). Dezgustat de spectacol, el viseaza la o ‘’fiinta umana eliberata, o fiinta care este si fiinta sociala si un Gemeinwesen.’’ (Camatte). Daca dorintele vor fi puse in practica: la locul de munca, pe strada, in orice moment in care spectacularul ii fura din umanitate, el va deveni un rebel..

III

Egocratul nu isi exprima nepuinta de a construi o comunitate si comunicare in practica; el transforma asta intr-un Gand. Inarmat cu Gandul sau, el este in continuare mut si fara putere, dar nu mai este ca oricare: el este Constient, el poseda Ideea.  Pentru a-si confirma diferentierea fata de multime, el se asigura ca nu se minte singur, trebuie sa fie vazut ca fiind altfel de catre ceilallti – ceilalti care confirma ca este intr-adevar posesorul Gandului.

IV

Egocratul gaseste ‘’comunitate’’ si ‘’comunicare’’, nu distrugand elementele spectaculare pe care le intalneste ci inconjurandu-se de indivizi de genul sau, alte Ego-uri, care-si reflecta Gandul de Aur unui altuia si isi confirma validitatea posesorilor sai. Oamenii Alesi. In acest moment, pentru ca Gandul, daca este sa ramana de aur, atunci este necesar sa ramana la fel: neschimbat si necompromitator; critica si reviziunile sunt sinonime cu tradarea, ‘’Asadar nu poate exista decat ca o polemica cu realitatea. Refuza tot. Poate supravietui doar inghetand, doar devenind din ce in ce mai totalitar.’’ (Camatte). Asadar, pentru a putea continua sa reflecte si sa confirme Gandul, individual trebuie sa se opreasca din gandit.

V

Scopul initial al ‘’fiintei umane eliberate,’’ este pierdut in practica atunci cand este relationat cu constiinta Egocrata, deoarece ‘’consiinta devine ea insasi un tel si se bazeaza pe ea insasi in organizatia care s-a prefacut pentru a dobandi telul propus’’ (Camatte). Grupul admiratorilor mutuali isi prepara un program si un loc de intalnire; el devine o institutie. Organizatia, care poate lua forma unei celule bolsevice sau a uneia naziste, un club de lectura socialist, sau un grup de afinitate anarhist, acest lucru depinzand de circumstantele locale si preferintele individuale, ‘’devine un teren favorabil  pentru o informala dominatie a propagandistilor si a aparatorilor propriei ideologii, specialistii care sunt in general mult mai mediocri cu cat activitatea lor intelectuala consta in repetarea unor adevaruri definitive. Respectul ideologic pentru unanimitatea deciziei a fost per total favorabil autoritatii necontrolate, inauntrul organizatiei, a specialistilor in libertate’’ (a scris Debord in descrierea sa a organizatiilor anarhiste). Respingand ideologic conducerea spectaculara, organizatiile specialistilor in libertate reproduc relatiile spectaculare in practicile sale interioare.

VI

Organizatia care intruchipeaza Gandul isi indreapta ochii catre lume, pentru ca ‘’proiectul acestei constiinte este sa inrameze realitatea in conceptului sau.’’(Camatte). Grupul devine militant.  Are ca scop raspandirea in interiorul societatii relatiile pe care el le are in interiorul sau, una dintre variante putand arata ca in urmatorul exemplu: ‘’In interiorul partidului, nu trebuie sa ramana nimeni in urma atunci cand conducerea ordona un ‘’mars inainte’’, nimeni sa nu se intoarca la dreapta atunci cand ordinul este la ‘’stanga’’.(un lider revolutionar citat de M. Velli.) In acest punct specific, continutul Gandului este atat de irrelevant in ceea ce priveste practica ca si geografia Paradisului crestin, pentru ca telul este redus la minim: serveste ca justificare a practicilor represive si ca un instrument de santaj. (Exemple: ‘’Devierea de la ideologia socialista, oricat de putin, inseamna intarirea ideologiei burgheze.’’ Lenin, citat de M. Velli; ‘’Atunci cand ‘libertarienii’ in mod scandalos isi bat joc de altii, pun in discutie maturitatea si daruirea fata de schimbarea sociala’’ un ‘’anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)

VII

Organizatia militanta se extinde prin conversie si manipulare. Conversia este tehnica bolsevismului si al anarhismului misionar: misiunea explicita a militantului este sa introduca constiinta in interiorul clasei muncitoare(Lenin), ‘’ideile noastre sa ajunga la oamenii muncii’’ (un ‘’anarhist’’ in ‘’The Red Menace’’, Toronto). Dar misiunea speciala a militantului, si scopul practic al activitatii sale, este sa afecteze activitatea muncitorilor, nu gandurile lor. Conversia este una de success daca muncitorii, oricare ar fi ideile lor, incep sa plateasca bani luna de luna si daca se supun chemarilor la actiune ale organizatiei (greve, demonstratii, etc.).  Scopul explicit al Egocratului este sa stabileasca propria (si a propriei organizatii) hegemonie asupra unui numar mare de indivizi, sa devina liderul unei mase de urmaritori. Acest tel devine cinic explicit atunci cand militantii sunt nazistii sau stalinistii (sau o combinative intre cele doua cum ar fi Partidul Muncii al Statelor Unite).  Conversia deschide drumul manipularii, minciunii sfruntate. Specific acestui model, recrutarea sustinatorilor este un tel explicit iar Ideea inceteaza in a mai fi o stea fixa, perfecta si de neatacat; Ideea devine o biata unealta spre drumul spre un tel explicit; ceea ce recrutii trebuie sa urmareasca este Ideea cea buna; Ideea devine un colaj cinic construit bazat pe fricile si chestiile pe care potentialii recruti le au; promisiunea maxima este anihilarea tapilor ispasiori: ‘’contra-revolutionarilor’’, ‘’anarhistilor’’, ‘’agentilor CIA’’,’’evreilor’’, etc.  Diferenta dintre manipulatori si misionari este una teoretica; in practica ei sunt contemporani in competitia pentru acelasi scop social si ei isi imprumuta tehnicile.

VIII

Pentru a putea propaga Ideea, pentru a converti si manipula, Egocratul are nevoie de instrumente, media, mai precis, exact acele instrumente media pe care le foloseste societatea spectacolului in profunzime. Una dintre justificarile pentru a schimba felul in care este folosita media este urmatoarea: ‘’Media este un monopol al claselor conducatoarea, care le foloseste pentru propriul folos. Dar structurile ei raman ‘’fundamental egalitare’’, si este o datorie revolutionara sa scoatem in evident potentialul continut de ea dar care este momentan pervertit de catre ordinea capitalista. Intr-un cuvant, sa le eliberam…’’ (o pozitie redata de Baudrillard.) Respingerea initiala a spectacolului, dorinta de a se afla intr-o comunitate si de comunicare, a fost inlocuita de dorinta de a avea puterea asupra insasi instrumentelor care anihileaza comunitatea si comunicarea. Ezitarea sau crizele subite de critica sunt date la o parte de santajul organizational: “Leninistii vor castiga daca noi nu acceptam responsabilitatea de a lupta si de a castiga….’’ (‘’The Red Menace’’. Un Stalinist ar spune, ‘’Trotskystii vor castiga…,’’ etc.).  Incepand din acest moment, orice este permis; toate modalitatile sunt bune daca servesc indeplinirii telului propus; si ca o limita absurda, chiar si promotiile si reclamele, activitatea si limbajul a insasi Capitalului, devin justificate de scopul revolutionar:’’Ne concentram masiv pe distributie si promotie… Munca noastra promotionala este variata si costisitoare. Include reclama masiva, vanzari promotionale, cataloage, masute pe care le inchiriem la diferite targuri pe tot cuprinsul tarii, etc. Toate astea costa o cantitate foarte mare de energie si de bani, care ese acoperita de banii generati din vanzarile de carte.’’ (Un ‘’om de afaceri anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)  Este acest om de afaceri anarhist un exemplu absurd pentru ca este atat de ridicol exagerat sau el este un exemplu solid si continuat mod in traditia ortodoxa a militantei organizate? “Marile banci sunt ‘aparate de stat’ pe care vom fi nevoiti sa le introducem in socialism, si pe care le vom lua gata facute de la capitalism; scopul nostru este sa luam inapoi, sa refacem ideea care a fost mutilata de capitalism, sa o facem si mai mare, mai democratic, chiar si mai cuprinzatoare….” (Lenin, citat de M. Velli.)

IX

Pentru Egocrat, media este doar un mod; scopul este hegemonia, puterea, si puterea politiei secrete. “Piloti invizibili in centrul furtunii populare, trebuie sa o directionam, nu in mod vizibil, dar cu dictatura colectiva a tuturor aliatilor. O dictatura fara emblema, fara titlu, fara un drept oficial, dar mult mai puternica pentru ca nu va avea nimic in comun cu aparentele puterii.” (Bakunin citat de Debord) Dictatura colectiva devine repejor regula unui singur Egocrat pentru ca “daca birocratii luati impreuna decid toate lucrurile, coeziunea propriei lor clase poate fi asigurata doar prin concentrarea puterii lor teroriste intr-o singura persoana.”(Debord).  Odata asigurat succestul afacerilor Egocratului, stabilirea ‘’dictaturii fara un titlu official”, comunicarea nu este numai absenta social; orice incercare locala este in mod deliberat lichidata de politie. Acesta situatie nu este o “deformare” ale “telurilor originale”; este deja prevazut in moduri, in instrumentele ‘’fundamental egalitariane’’ folosite in victorie. “Ceea ce caracterizeaza mass-media este faptul ca ei sunt anti-mediatori, insensibili, faptul ca ei produc non-comunicarea… Televiziunea, doar prin simpla prezenta, este control social acasa. Nu este necesar sa ne imaginam acest control ca fiind periscopul prin care regimul spioneaza viata privata a fiecaruia, pentru ca televiziunea este deja mult mai buna decat atat: se asigura ca oamenii nu isi vor mai vorbi unui altuia, ca sunt definitiv izolati in fata unor dispozitii fara raspuns.’’ (Baudrillard)

X

Proiectul Egocratul este superflu. Modul de productie capitalist si de comunicare deja reduce fiintele umane la simpli spectatori muti si fara putere, victime pasive supuse in mod continuu la “monologul auto-ridicator in slavi” al puterii actuale. Revolutia anti-totalitara cere, nu un alt mediu, ci lichidarea tuturor formelor media, “lichidarea intregii structuri prezente, functionale cat si tehnice, ale modulilor in care ea opereaza sa spunem asa, peste tot pe unde este reflectata forma lor de organizare sociala. La o limita, in mod evident, chiar conceptual de mediu este cel care dispare si care trebuie sa dispara: cuvantul schimbat, schimbarea reciproca si simbolica, neaga ideea si functia unui mediu, a unui intermediar… Reciprocitatea vine din distrugerea acelui mediu.’’ (Baudrillard)

Fredy Perlman 1977

References

  • Jean Baudrillard, Pour une critique de l’economie politique du signe (Paris,

Gallimard, 1972)

  • Jacques Camatte, The Wandering of Humanity (Detroit, Black & Red,

1975)

  • Guy Debord, Society of the Spectacle (Detroit, Black & Red, 1970; 1977)
  • Claude Lefort, Un Homme en Trop: Reflexions sur “L’Archipel de Goulag,”

Paris, Seuil, l976

  • Michael Velli, Manual for Revolutionary Leaders (Detroit, Black & Red,

 

1972),

Continue Reading