Primitivism fara castastrofa – Abe Cabrera

Primitivism fara castastrofa – Abe Cabrera

Traducere si adaptare:Adrian BC

Orice idee buna trebuie sa fie vandabila. Ideea vandabila a atot-cuprinzatoarei ideologii care se prezinta sub numele de ‘’anarho-primitivism’’ sau  ‘’gandire anti-civilizatie’’, este aceea cum ca civilizatia tehno-industriala distruge rasa umana si daca vrem sa oprim aceasta distrugere noi trebuie sa distrugem civilizatia. Este vorba despre propia conservare. Trebuie sa renuntam la tehnologie, stiinta, medicina moderna, etc. Pentru a ne salva. Cum de stim toate astea? Pai stiinta, tehnologia, medicina moderna, etc. ne indica lucrul asta. Cu siguranta nu sunt primul care a observat inconsistenta acestei perspective dar probabil ca sunt unul dintre primii care vor spune ceva despre ea.

‘’Gandirea anti-civilizatie’’(pentru ca alt termen nu am gasit) are o ‘’problema de cunoastere.’’ Care ar putea fi rezumata cam asa: tinde sa critice totalitarismul din punctual de vedere construit de el. Cauta sa distruga instrumentele care au construit tot ce uraste folosind aceleasi instrumente. Asta rezulta in idei ‘’castastrofice’’: colapsul catarhic al inamicilor sai si o sansa de a restaura o ordine justa. Pentru cineva cu un ciocan in mana orice pare a fi un cui, si pentru cineva care foloseste o narativa apocaliptica, total duce spre un sfarsit al lumii. Intr-adevar, unii ar putea spune ca o catastrofa inseamna pentru un primitivist acelasi lucru pe care Invierea lui Iisus a insemnat pentru apostolul Paul: conditia necesara fara de care mesajul un ar putea exista. Daca umanitatea nu este condamnata de tehnologie, daca toata viata de pe Terra nu este in pericol din cauza maimutei egoiste din Africa, atunci ce avem noi de facut aici? Putem la fel de bine sa mergem acasa si sa ne bucuram de televizorul nostru cu ecrat plat si de aer conditionat.

Bineinteles ca lucrurile nu sunt atat de simple. Dar prima intrebare ar trebui sa fie: ‘’Suntem condamnati?” Cateva carti care incearca sa raspunda la aceasta intrebare intr-o maniera negativa au fost tiparite de curand. Una dintre ele este cartea scrisa de Ronald Bailey-The End of Doom: Environmental Renewal in the Twenty first Centruy, si este una dintre cele mai puternice contributii la genul eco-modernist. Chiar daca nu avem timp sa ii facem o recenzie totala, putem cel putin sa redam cel mai puternic si interesant punct de vedere (cel putin in perspectiva mea): analiza ideei ecologice care spune ca ‘’nefacand nimic’’ este mai bine decat ‘’sa faci ceva’’.

Acest concept este fara dubiu ceva bine stabilit in discursul ecologic. Natura a facut orice lucru pe care la dorit timp de milioane de ani, asadar, Natura stie mai bine. Bailey numeste asta ‘’principiul precautiunii’’, cel mai bine exprimat in fraza cu care si-a denumit al treilea capitol din carte ‘’Niciodata sa un incerci ceva pentru prima data’’. Orice lucru nou este vinovat pana cand i se dovedeste nevinovatia, greutatea noilor lucruri vine de abia atunci cand ele trebuie sa dovedeasca fara dubii ca nu vor crea mai multe problema decat incearca sa rezolve. Devine clar faptul ca cei care tin la principiul precatiunii  sunt opriti in a actiona in vreun fel pentru ca nu au nici o dovada certa ca noile inovatii tehnologice se vor comporta in maniera dorita.(Ganditi-va la mancarea modificata genetica si la discutiile din jurul ei.)  Cei ce sufera cand vine vorba de aceste ezitari, ne spune Bailey, sunt cei care nu isi permit luxul neincrederii: au nevoie de medicamentele pentru combaterea cancerului, mancare ieftina si alte beneficii pe care avansul tehnologic il poate produce. In cuvintele lui Bailey:

”Din pacate, principiul precautiei suna negativ mulor oameni, in special celor care traiesc in societate deja cu o abundenta tehnologica. Acesti oameni au case cu incalzire centrala in paduri; deja sunt liberi de dorinta de a avea, de boli, si de ignoranta, libertate  pe care tehnologia o poate produce. Ei pot sa se gandeasca ca isi pot permite luxul precautiei finale. Dar sunt miliarde de oameni care isi doresc sa aibe o viata transformata radical. Pentru ei, principiul precautiei este o garantei a unei saracii garantate, nu o plasa de siguranta. (93-94)”

Aici avem o problema care este intoarsa pe toate partile. Ganditorul neo-ludit anti-civilizatie, a studiat mult despre societatea tehno-industriala pentru a sti ca este o cauza pierduta. Stie asta prin folosirea uneltelor pe care societatea tehno industriala i le-a oferit.Stie ca nu exista nici o imbunatatire tehnologica care sa fie aplicata pentru eradicarea mizeriei pe care societatea moderna a creat-o. Dar eco-modernisti ca Bailey vin si intorc lucrurile pe dos si ne arata ca acest mod pesimist de gandire este bazat pe o gandire optimista asupra gandirii umane sustinute de o infrastrucura tehnologica care ii faciliteaza studiul si reflectia. Daca nu stim cu adevarat, si stim sigur ca nu stim cu adevarat, un avem obligatia de a incerca? Nu este aceasta ignoranta o oportunitate si nu un blocaj? Nu despre asta a fost vorba in Epoca Luminilor  si in Revolutia Stiintifica?

In restul cartii Bailey ne arata necontenit in o multime de probleme, tinand de la populatie, peak oil pana la presupusa raspandirea de cancer produsa de folosirea produselor industriale, ca aceste Casandre moderne sunt gresite, si extrem de gresite pana in acest moment.  Bailey conclude din acestea ca homo sapiensul este un animal indemnatic, care reuseste sa smulga victoria mai mereu, chiar si atunci cand pare invins.  Bailey este de parere ca vom continua sa fim asa, chiar daca acorda anumita importante schimbarilor climatice, pe care o recunoaste ca fiind o problema reala pe care umanitatea o intampina.

In mod ironic, acceptand premizele lui Bailey , aceasta ar putea fi cea mai ‘’primitivista’’ pozitionare. Daca chiar suntem animale care nu sunt in stare sa ne scapam pe noi insine decat prin renuntarea la instrumentele care ne dau noua o asa zisa putere absoluta, cum ar fi ca noi sa disparem din cauza noastra? Altfel spus, daca suntem prea prosti sa ne salvam, am putea fi prea prosti pentru a ne sinucide. Exista bineinteles principiul entropiei, si a idei ca este mai usor sa spargi ceva decat sa il repari. Dar acea analogie nu tine aici pentru ca discutam despre miliarde de animale umane raspandite pe tot globul care au dovedit ca pot fi atat de resiliente incat sa faca sa dispara total in jurul lor.

Si ce inseamna asta pana la urma? Suntem salvati sau suntem condamnati? Este catastrofa o realitate din care nu poti scapa sau o dorinta masochista? Raspunsul lung sau scurt este: nu stim. Si cei care pretind ca stiu isi pun speranta intr-o certitudine a condamnarii sau a optimismului unde lebedele negre descrise de Nassim Nicholas Taleb nu se vor intampla. Viitorul nu poate fi total dezolant, nici un putem sta fiind siguri ca nici un dezastru nu se va intampla doar din cauza ca un sa intamplat pana acum. Tot ce avem este prezentul.

Si ne intoarcem la titlu: Poate fi un primitivism fara vreo catastrofa? Daca aceasta societate isi poate rezolva problemele?  Plecam cu totii acasa in acel moment? Dam acestui sistem tehno-industrial capitalist o nota de trecere, si recunoastem ca, daca nu putem trai intr-o societate pe care o dorim ar trebui sa iubim societatea in care suntem? Dupa toate astea suntem cu totii oameni, cu totii avem suflete si trupuri, acelasi intelect si sentimente. Putem de asemenea sa muncim si sa ii salvam pe toti, si pe cine intereseaza cum o facem? Visul de a ne reintoarce la o societate idealista de vanatori culegatori devine din ce in ce mai putin tentant pe zi ce trece.

Acestui impas adaugam gandurile exprimate de membrii unei grupari eco extremiste mexicane:

‘Diferenta principala dintre ceea ce Kaczynski si acolitii sai propun si propia noastra pozitie este una simpla: noi nu asteptam ‘’Marea criza globala’’ pentru a ataca structura fizica si morala a sistemului tehno-industrial. Atacam acum pentru ca viitorul este nesigur. Nu putem crea o strategie bazata pe presupuneri, gandind ca total va merge dupa cum am planuit si ca victoria este asigurata. Ne-am oprit din a crede in asa ceva odata ce ne-am dat seama de enormitatea sistemului, de componenta sa si de influenta sa pe aceasta planeta si in afara ei. Daca colapsul civilizatiei va avea loc maine sau peste 30-50 de ani, noi vom sti ca am pornit la un razboi necesar din motive individuale…

Nn stim daca va avea loc vreun colaps global al sistemului, vreodata. Expertii spun ca va fi dar noi un putem sti cu siguranta. Ar putea fi si natura se va ridica din ruine. Dar s-ar putea ca sistemul  sa fie cu un pas in fata tuturor lucrurilor si sa se repare cu usurinta. Dupa cum am spus, noi un cunoastem viitorul. Am vrea sa il cunoastem dar realitatea este cu total alta.’

Cu ideile eco-extremistilor ne putem afla scaparea din idea gresita de a avea ‘’un viitor mai bun prin a ne intoarce la trecut.’’ Am putea spune in acest moment ca viitorul ne este inamic. Toate caile de scapare, incepand cu ideile libertariene propuse de Bailey pana la scheme tehno-progresiste propuse de stanga, sunt ceva pe care refuzam sa le acceptam de la inceput. Noi un vrem sa cooperam, refuzam sa salvam lumea. Refuzam sa ne oferim vietile sau vietile altora pentru un ‘’maine’’ mai bun. Acel maine mai bun este mereu promis dar niciodata atins. Si aici, problema cunoasterii intervine: niciodata acel Maine nu ajunge, pentru ca nu exista nimeni care il poate indeplini. Lucrurile ‘’devin din ce in ce mai bune tot timpul’’ pentru ca ne-am domesticit atat de tare incat vedem morcovul ca fiind scopul si ca suntem din ce in ce mai aproape si batul nu este cu adevarat acolo, chiar si atunci cand el ne loveste in nas. Aceasta este esenta civilizatiei, trecutul mitologic invaluit in mister si viitorul care nu ajunge niciodata sa fie indeplinit.

Catastrofa este momentul catarhic care incheie ciclul suferintei. Dar la fel ca si versiunea sa budista, este evaziv si nu se intampla niciodata in aceasta viata. Intr-adevar,, adevarata problema cu ‘’gandirea impotriva civilizatiei’’, in special in forma sa anarho-primitivista este ca nu stie ce vrea, pentru ca este modelata de ceea ce uraste. Nu stie nici macar ce inseamna natura, pentru ca refuza sa recunoasca ca oamenii nu pot sti cu siguranta si de aceea ei construiesc natura ca fiind un idol constituit din toate dorintele lor ambivalente. Ideea de aparare a naturii ne face constienti de faptul ca vederea noastra asupra naturii, in special ideea nord-americana de ‘’natura neatinsa de om’’ este prost formata. David George Haskell descrie drama vegetatiei din padure in urma recentei reaparitii a populatiei de caprioare in cartea sa, The Forest Unseen: A Year’s Watch in Nature:

Oamenii au eliminat cativa pradatorii dar recent au adaugat alti pradatori pentru caprioare: cainii domestici, coioti imigranti care vin din vest si garduri pentru automobile. Primii doi sunt pradatori buni pentru pui, ultimul este cel mai mare criminal suburban al adultilor. Suntem in fata unei situatii imposibile. Prima la mana, avem pierderea a sute de specii de ierbivore; a doua: am schimbat un pradator pentru altul. Ce nivel de pascut este normal, acceptabil sau natural in paduri? Acestea sunt intrebari greu de raspuns dar ce este sigur este ca vegetatia care a crescut in secolul 20 a fost in mod neasteptat, nemancata.

O padure fara ierbivore mari este ca o orchestra fara vioare. Ne-am obisnuit sa acceptam simfoniile incomplete, si comentam cand acordurile viorilor se reintorc si dau la o parte instrumentele cu care suntem familiarizati. Aceasta revolta impotriva reintoarcerii ierbivorilor nu are o fundatie istorica pozitiva. Ar trebui sa privim mai adanc, sa ascultam intreaga simfonie si sa celebram parteneriatul dintre animal si microb care a fost construit in milioane de ani. La revedere verdeata; salutari paduchilor. Bine ati revenit in Pleistocen. (33-34)

Deci ar trebui sa acceptam faptul ca nu va fi nici o ‘’catastrofa’’ si daca va fi, nu va avea efectul purificant pe care il asteptam. Definitia capitalismului modern este criza, iar omul de afaceri de succes transforma criza intr-un succes. Asta inseamna ca nu luptam? Ca lasam armele jos invinsi de tacere si agnosticism? Nu neaparat, mai bine spus, trebuie sa definim mai bine de ce suntem noi impotriva anumitor lucruri din societatea prezenta; chiar si in cazul in care exista potentialul ca ea sa continue pentru un milion de ani, si chiar daca ar reusi sa ne ‘’faca vietile mai bune’’ intre timp. Sau cel putin trebuie sa definim lucrul caruia noi ne impotrivim, si de ce nu consideram ca nu va duce la indeplinirea a nici unei promisiuni de a scapa omenirea de mizerie.

Prima, sa incepem cu omenirea. Nu ne putem opune catastrofei ca si concept fara nuanta tocmai din cauza faptului ca natura este catastrofa, pe termen lung. Asta pentru ca natura este schimbare, este schimbarea care minimizeaza experienta umana chiar si in cele mai abstracte si stiintifice moduri. Oamenii moderni au ideea ca ideile lor sunt din aceeasi subtanta ca realitatea, chiar si in momentele cand nu au motive de a avea aceasta idee. Sunt maestri in chestii incomprensibile ca timpul, spatiul, lumina, etc., chestii abstracte, si sunt de parere ca nu exista nimic altceva pentru ei, chiar daca ei nu s-au ridicat niciodata din scaunul lor confortabil sau un sau miscat din fata tablei. Natura este catastrofala pentru ca natura distruge, darama, distruge total si naste total: de la cele mai distante stele pana la celulele care ne formeaza. Aderentii gandirii anti-civilizatie acepta cu greu idea asta, chiar daca pot comenta platitudini despre ideile de mai sus in mod abstract. La asta un pot sa raspund decat cu , ‘’ θεράπευσον σεαυτόν’’!

Ce este natura in relatie cu noi atunci? Cum ne descurcam cu ideea adesea repetata de critici, cum ca multi primitivisti prezinta natura ca un fapt dat, nu ca ceva abstract. Aici voi oferi o explicatie figurativa, cripto-hegeliana. Multi ‘’primitivisti’’(din nou, pentru ca nu am gasit un alt termen care sa se potriveasca) se gandesc la natura ca fiind ceva care se gaseste in afara noastra, si care ne ofera propia existenta ca un dar, si ca reala problema este ca am uitat aspectul acestui dar (aduc in discutie conceptul crestin al gratiei divine). La fel cum omul nu isi poate castiga salvarea de la Dumnezeul lui Calvin, omul este in imposibilitatea de a-si crea motivatia pentru viata fara ajutorul naturii. Bineinteles ca asta este o formulare absurda. Natura, sau daca vrem sa folosim termenul lui Lovelock, Gaia, este produsul a milioane de fiinte vii care muncesc impreuna si se sustin impreuna: este actiunea fiintelor vii. Ele sunt formate de si o formeaza, incepand de la cele mai mici microorganisme la ecosisteme complexe pana la insasi biosfera. Trebuie sa retinem asta oricand privind ‘’natura salbatica.’’ Cum Haskell spune in alta parte a cartii citate mai devreme, natura nu este o camera pentru meditatie, si nu este nici Edenul unde fructele sunt culese fara grija. Exista lupta si durere la fel cum exista si cooperare si mila. Faptul ca a rezistat atata timp este o garantie a acestor lucruri.

Pacatul omului domesticit nu este rezistenta in fata naturii umane pasive asa cum cativa primitivisti presupun. Este gandirea ca el este independent de natura, ca el poate fara ea, ca el o poate descoperi si folosi si sa nu lase nimic nedescifrat. Acesta este omul domestic modern, rupt, dur si absorbit de sine. Nu este ceea ce face ci ceea ce face foarte bine, sau cel putin asa gandeste, asta este problema. De asta nu exista ‘’nici o solutie’’. Nu exista nici o abstractiune creata de om care sa absoarba problemele si sa le faca digestibile. Lumea in care exista solutii la problema este o lume care nu ar trebui sa existe, sau altfel spus, este lumea care creeaza problema. Catastrofa asa cum este inteleasa ea de omul modern (finala, devastatoare, purificatoare) este mitul necesar care atarna deasupra Utopiei la fel ca sabia lui Damocle. Unii dintre noi prefera sabii care sfasie acestui paradis imaginar.

Solutia eco-extremista este brutala si pesimista. Nu exista nici un viitor, nu exista nici o comunitate noua. Nu exista ‘’speranta’’. Spunem asta nu cu un suflet incarcat ci cu usurare, ca si cum ne-am ridicat povara de pe umeri. Fiinta umana este facuta sa greseasca, suntem facuti sa gresim mai des decat sa reusim. Dar facand asta, facem parte dintr-un intreg, lasam pe altii dupa noi sa castige sau sa piarda, si sa lupte intr-o alta zi. Ambitia noastra un are final pentru ca niciodata nu castiga. Si cand ne uitam la societatile disparute din trecut care si-au acceptat limitarile (sau cel putin asa ne gandim ca, nu putem sti cu adevarat) cu admiratie; o admiratie care stie ca nu au fost perfecte, si asta datorita faptului ca este ceva gresit cu asteptarile noastre domesticite si nimic rau cu ei. Tot ce putem spera este sa luptam si sa ardem in aceasta existenta unde o parte pretinde ca poate inghiti total.

Si asta arata intr-adevar un primitivism fara catastrofe, fara o narativa falsa, fara un ‘’happy ending’’: bucuria ochiului si a tuturor simturilor in fata a ceea ce stim ca este natura, chiar si atunci cand nu o intelegem, chiar daca pare de neinteles si mutilata uneori. Nu este ceva ce facem (chiar daca avem partea noastra in ea) si nici un este ceva ce controlam (putem incerca). Dar in inima si in mintea omului exista ceva miraculos: vastul cer cu ale lui stele, cantecul pasarilor, o noua zi, decadere, moarte, viata… si ca sa termin cu vocea poética a lui Robinson Jeffers:

To know that great civilizations have broken down into violence,
and their tyrants come, many times before.
When open violence appears, to avoid it with honor or choose
the least ugly faction; these evils are essential.
To keep one’s own integrity, be merciful and uncorrupted
and not wish for evil; and not be duped
By dreams of universal justice or happiness. These dreams will
not be fulfilled.
To know this, and know that however ugly the parts appear
the whole remains beautiful. A severed hand
Is an ugly thing and man dissevered from the earth and stars
and his history… for contemplation or in fact…
Often appears atrociously ugly. Integrity is wholeness,
the greatest beauty is
Organic wholeness, the wholeness of life and things, the divine beauty
of the universe. Love that, not man
Apart from that, or else you will share man’s pitiful confusions,
or drown in despair when his days darken

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *