Impotriva/pentru

O stafie strabate lumea. Este stafia totalitarismului.

De fapt nu este nici o stafie. Este realitatea in care ne scaldam, ne afundam, ne sufocam zi de zi, care ne inconjoara in fiecare moment cand acceptam sa jucam jocul Civilizatiei, si anume cel al impotriva/pentru.

Sub aceasta idee stam cu totii atunci cand ceva se petrece. Apostolii post-modernismului imbie lumea sa isi formeze o parere dupa modelele pe care ei le imping in fata, fara sa lase oamenilor acel moment de respiro, fara sa ii lase sa treaca de la impuls la ratiune, ii animalizeaza (in sensul peiorativ- acceptat de persoanele civilizate (n.a., civilizat pe acest blog se citeste ”bruta tehnologica”) si prea putin dezvoltate in mod natural), le creeaza acel impuls de a fi pentru sau impotriva unui lucru care nu are nici o legatura cu viata lor de zi cu zi. Ii face sa uite de faptul ca nu au vazut in viata lor un anumit loc, nu au simtit in viata lor cum se simte o anumita rana, ii face sa simta pierderea altor oameni pe care nu ii cunosc. Toate astea pentru ce? Pur si simplu pentru a ii pregati, pentru a ii pregati sa li se dezvaluie o viata fara sare si piper, unde toate lucrurile trebuiesc sau sunt pe cale sa se aseze daca mai renunta un pic la sufletul si dorintele lor. Un pic pana cand acel loc unde era sufletul, spiritul care tine lumea in picioare, va fi gol. Si golul acela va fi dominat de dorinte atroce de avutie, de dorinte carnale cat mai dezlegate de realitate, de parasire, de alergat dupa cele mai aprige dorinti care pana si cel mai lunatic dintre ei stie ca nu vor fi niciodata implinite dar cu toate aceastea au succes.

De ce? Pentru ca sunt facil de accesat. Este mult mai facil de accesat un sentiment gata creat, este usor sa te alaturi unei mase amorfe de oameni care gandesc strict intr-un fel sau altul despre un anumit eveniment. Este usor sa dai cu piatra in ”ceilalti” atunci cand tu nu ai nimic de pierdut. Pentru ca aceasta este societatea tehnologica si daca ar fi sa ii dau o definitie scurta aici ar suna cam asa: societatea tehnologica este locul fara spatiu si timp, unde toate activitatile mentale, sociale si in general tot ceea ce inseamna a fi uman/pamantean, au fost suspendate si in locul acelor activitati si feluri de a fi a fost inlocuit cu dominatia baricadelor plastice.

A iti forma o opinie clara asupra unui anumit fapt inseamna a lua in calcul toate informatiile pe care le putem accesa si de a le procesa fara sa devenim partizanii nici unei parti. Daca in schimb, devenim partizani, nu mai putem avea aceea opinie, putem cel mult intra la categoria ideologi. Si stim cu totii unde duc ideologii si ideologiile.

Acest articol face parte din o serie de articole care vor aparea o data pe saptamana si vor fi pastrate si etichetate ca fiind o introducere in ceea ce va veni.

 

Continue Reading