Primitivism fara castastrofa – Abe Cabrera

Primitivism fara castastrofa – Abe Cabrera

Traducere si adaptare:Adrian BC

Orice idee buna trebuie sa fie vandabila. Ideea vandabila a atot-cuprinzatoarei ideologii care se prezinta sub numele de ‘’anarho-primitivism’’ sau  ‘’gandire anti-civilizatie’’, este aceea cum ca civilizatia tehno-industriala distruge rasa umana si daca vrem sa oprim aceasta distrugere noi trebuie sa distrugem civilizatia. Este vorba despre propia conservare. Trebuie sa renuntam la tehnologie, stiinta, medicina moderna, etc. Pentru a ne salva. Cum de stim toate astea? Pai stiinta, tehnologia, medicina moderna, etc. ne indica lucrul asta. Cu siguranta nu sunt primul care a observat inconsistenta acestei perspective dar probabil ca sunt unul dintre primii care vor spune ceva despre ea.

‘’Gandirea anti-civilizatie’’(pentru ca alt termen nu am gasit) are o ‘’problema de cunoastere.’’ Care ar putea fi rezumata cam asa: tinde sa critice totalitarismul din punctual de vedere construit de el. Cauta sa distruga instrumentele care au construit tot ce uraste folosind aceleasi instrumente. Asta rezulta in idei ‘’castastrofice’’: colapsul catarhic al inamicilor sai si o sansa de a restaura o ordine justa. Pentru cineva cu un ciocan in mana orice pare a fi un cui, si pentru cineva care foloseste o narativa apocaliptica, total duce spre un sfarsit al lumii. Intr-adevar, unii ar putea spune ca o catastrofa inseamna pentru un primitivist acelasi lucru pe care Invierea lui Iisus a insemnat pentru apostolul Paul: conditia necesara fara de care mesajul un ar putea exista. Daca umanitatea nu este condamnata de tehnologie, daca toata viata de pe Terra nu este in pericol din cauza maimutei egoiste din Africa, atunci ce avem noi de facut aici? Putem la fel de bine sa mergem acasa si sa ne bucuram de televizorul nostru cu ecrat plat si de aer conditionat.

Bineinteles ca lucrurile nu sunt atat de simple. Dar prima intrebare ar trebui sa fie: ‘’Suntem condamnati?” Cateva carti care incearca sa raspunda la aceasta intrebare intr-o maniera negativa au fost tiparite de curand. Una dintre ele este cartea scrisa de Ronald Bailey-The End of Doom: Environmental Renewal in the Twenty first Centruy, si este una dintre cele mai puternice contributii la genul eco-modernist. Chiar daca nu avem timp sa ii facem o recenzie totala, putem cel putin sa redam cel mai puternic si interesant punct de vedere (cel putin in perspectiva mea): analiza ideei ecologice care spune ca ‘’nefacand nimic’’ este mai bine decat ‘’sa faci ceva’’.

Acest concept este fara dubiu ceva bine stabilit in discursul ecologic. Natura a facut orice lucru pe care la dorit timp de milioane de ani, asadar, Natura stie mai bine. Bailey numeste asta ‘’principiul precautiunii’’, cel mai bine exprimat in fraza cu care si-a denumit al treilea capitol din carte ‘’Niciodata sa un incerci ceva pentru prima data’’. Orice lucru nou este vinovat pana cand i se dovedeste nevinovatia, greutatea noilor lucruri vine de abia atunci cand ele trebuie sa dovedeasca fara dubii ca nu vor crea mai multe problema decat incearca sa rezolve. Devine clar faptul ca cei care tin la principiul precatiunii  sunt opriti in a actiona in vreun fel pentru ca nu au nici o dovada certa ca noile inovatii tehnologice se vor comporta in maniera dorita.(Ganditi-va la mancarea modificata genetica si la discutiile din jurul ei.)  Cei ce sufera cand vine vorba de aceste ezitari, ne spune Bailey, sunt cei care nu isi permit luxul neincrederii: au nevoie de medicamentele pentru combaterea cancerului, mancare ieftina si alte beneficii pe care avansul tehnologic il poate produce. In cuvintele lui Bailey:

”Din pacate, principiul precautiei suna negativ mulor oameni, in special celor care traiesc in societate deja cu o abundenta tehnologica. Acesti oameni au case cu incalzire centrala in paduri; deja sunt liberi de dorinta de a avea, de boli, si de ignoranta, libertate  pe care tehnologia o poate produce. Ei pot sa se gandeasca ca isi pot permite luxul precautiei finale. Dar sunt miliarde de oameni care isi doresc sa aibe o viata transformata radical. Pentru ei, principiul precautiei este o garantei a unei saracii garantate, nu o plasa de siguranta. (93-94)”

Aici avem o problema care este intoarsa pe toate partile. Ganditorul neo-ludit anti-civilizatie, a studiat mult despre societatea tehno-industriala pentru a sti ca este o cauza pierduta. Stie asta prin folosirea uneltelor pe care societatea tehno industriala i le-a oferit.Stie ca nu exista nici o imbunatatire tehnologica care sa fie aplicata pentru eradicarea mizeriei pe care societatea moderna a creat-o. Dar eco-modernisti ca Bailey vin si intorc lucrurile pe dos si ne arata ca acest mod pesimist de gandire este bazat pe o gandire optimista asupra gandirii umane sustinute de o infrastrucura tehnologica care ii faciliteaza studiul si reflectia. Daca nu stim cu adevarat, si stim sigur ca nu stim cu adevarat, un avem obligatia de a incerca? Nu este aceasta ignoranta o oportunitate si nu un blocaj? Nu despre asta a fost vorba in Epoca Luminilor  si in Revolutia Stiintifica?

In restul cartii Bailey ne arata necontenit in o multime de probleme, tinand de la populatie, peak oil pana la presupusa raspandirea de cancer produsa de folosirea produselor industriale, ca aceste Casandre moderne sunt gresite, si extrem de gresite pana in acest moment.  Bailey conclude din acestea ca homo sapiensul este un animal indemnatic, care reuseste sa smulga victoria mai mereu, chiar si atunci cand pare invins.  Bailey este de parere ca vom continua sa fim asa, chiar daca acorda anumita importante schimbarilor climatice, pe care o recunoaste ca fiind o problema reala pe care umanitatea o intampina.

In mod ironic, acceptand premizele lui Bailey , aceasta ar putea fi cea mai ‘’primitivista’’ pozitionare. Daca chiar suntem animale care nu sunt in stare sa ne scapam pe noi insine decat prin renuntarea la instrumentele care ne dau noua o asa zisa putere absoluta, cum ar fi ca noi sa disparem din cauza noastra? Altfel spus, daca suntem prea prosti sa ne salvam, am putea fi prea prosti pentru a ne sinucide. Exista bineinteles principiul entropiei, si a idei ca este mai usor sa spargi ceva decat sa il repari. Dar acea analogie nu tine aici pentru ca discutam despre miliarde de animale umane raspandite pe tot globul care au dovedit ca pot fi atat de resiliente incat sa faca sa dispara total in jurul lor.

Si ce inseamna asta pana la urma? Suntem salvati sau suntem condamnati? Este catastrofa o realitate din care nu poti scapa sau o dorinta masochista? Raspunsul lung sau scurt este: nu stim. Si cei care pretind ca stiu isi pun speranta intr-o certitudine a condamnarii sau a optimismului unde lebedele negre descrise de Nassim Nicholas Taleb nu se vor intampla. Viitorul nu poate fi total dezolant, nici un putem sta fiind siguri ca nici un dezastru nu se va intampla doar din cauza ca un sa intamplat pana acum. Tot ce avem este prezentul.

Si ne intoarcem la titlu: Poate fi un primitivism fara vreo catastrofa? Daca aceasta societate isi poate rezolva problemele?  Plecam cu totii acasa in acel moment? Dam acestui sistem tehno-industrial capitalist o nota de trecere, si recunoastem ca, daca nu putem trai intr-o societate pe care o dorim ar trebui sa iubim societatea in care suntem? Dupa toate astea suntem cu totii oameni, cu totii avem suflete si trupuri, acelasi intelect si sentimente. Putem de asemenea sa muncim si sa ii salvam pe toti, si pe cine intereseaza cum o facem? Visul de a ne reintoarce la o societate idealista de vanatori culegatori devine din ce in ce mai putin tentant pe zi ce trece.

Acestui impas adaugam gandurile exprimate de membrii unei grupari eco extremiste mexicane:

‘Diferenta principala dintre ceea ce Kaczynski si acolitii sai propun si propia noastra pozitie este una simpla: noi nu asteptam ‘’Marea criza globala’’ pentru a ataca structura fizica si morala a sistemului tehno-industrial. Atacam acum pentru ca viitorul este nesigur. Nu putem crea o strategie bazata pe presupuneri, gandind ca total va merge dupa cum am planuit si ca victoria este asigurata. Ne-am oprit din a crede in asa ceva odata ce ne-am dat seama de enormitatea sistemului, de componenta sa si de influenta sa pe aceasta planeta si in afara ei. Daca colapsul civilizatiei va avea loc maine sau peste 30-50 de ani, noi vom sti ca am pornit la un razboi necesar din motive individuale…

Nn stim daca va avea loc vreun colaps global al sistemului, vreodata. Expertii spun ca va fi dar noi un putem sti cu siguranta. Ar putea fi si natura se va ridica din ruine. Dar s-ar putea ca sistemul  sa fie cu un pas in fata tuturor lucrurilor si sa se repare cu usurinta. Dupa cum am spus, noi un cunoastem viitorul. Am vrea sa il cunoastem dar realitatea este cu total alta.’

Cu ideile eco-extremistilor ne putem afla scaparea din idea gresita de a avea ‘’un viitor mai bun prin a ne intoarce la trecut.’’ Am putea spune in acest moment ca viitorul ne este inamic. Toate caile de scapare, incepand cu ideile libertariene propuse de Bailey pana la scheme tehno-progresiste propuse de stanga, sunt ceva pe care refuzam sa le acceptam de la inceput. Noi un vrem sa cooperam, refuzam sa salvam lumea. Refuzam sa ne oferim vietile sau vietile altora pentru un ‘’maine’’ mai bun. Acel maine mai bun este mereu promis dar niciodata atins. Si aici, problema cunoasterii intervine: niciodata acel Maine nu ajunge, pentru ca nu exista nimeni care il poate indeplini. Lucrurile ‘’devin din ce in ce mai bune tot timpul’’ pentru ca ne-am domesticit atat de tare incat vedem morcovul ca fiind scopul si ca suntem din ce in ce mai aproape si batul nu este cu adevarat acolo, chiar si atunci cand el ne loveste in nas. Aceasta este esenta civilizatiei, trecutul mitologic invaluit in mister si viitorul care nu ajunge niciodata sa fie indeplinit.

Catastrofa este momentul catarhic care incheie ciclul suferintei. Dar la fel ca si versiunea sa budista, este evaziv si nu se intampla niciodata in aceasta viata. Intr-adevar,, adevarata problema cu ‘’gandirea impotriva civilizatiei’’, in special in forma sa anarho-primitivista este ca nu stie ce vrea, pentru ca este modelata de ceea ce uraste. Nu stie nici macar ce inseamna natura, pentru ca refuza sa recunoasca ca oamenii nu pot sti cu siguranta si de aceea ei construiesc natura ca fiind un idol constituit din toate dorintele lor ambivalente. Ideea de aparare a naturii ne face constienti de faptul ca vederea noastra asupra naturii, in special ideea nord-americana de ‘’natura neatinsa de om’’ este prost formata. David George Haskell descrie drama vegetatiei din padure in urma recentei reaparitii a populatiei de caprioare in cartea sa, The Forest Unseen: A Year’s Watch in Nature:

Oamenii au eliminat cativa pradatorii dar recent au adaugat alti pradatori pentru caprioare: cainii domestici, coioti imigranti care vin din vest si garduri pentru automobile. Primii doi sunt pradatori buni pentru pui, ultimul este cel mai mare criminal suburban al adultilor. Suntem in fata unei situatii imposibile. Prima la mana, avem pierderea a sute de specii de ierbivore; a doua: am schimbat un pradator pentru altul. Ce nivel de pascut este normal, acceptabil sau natural in paduri? Acestea sunt intrebari greu de raspuns dar ce este sigur este ca vegetatia care a crescut in secolul 20 a fost in mod neasteptat, nemancata.

O padure fara ierbivore mari este ca o orchestra fara vioare. Ne-am obisnuit sa acceptam simfoniile incomplete, si comentam cand acordurile viorilor se reintorc si dau la o parte instrumentele cu care suntem familiarizati. Aceasta revolta impotriva reintoarcerii ierbivorilor nu are o fundatie istorica pozitiva. Ar trebui sa privim mai adanc, sa ascultam intreaga simfonie si sa celebram parteneriatul dintre animal si microb care a fost construit in milioane de ani. La revedere verdeata; salutari paduchilor. Bine ati revenit in Pleistocen. (33-34)

Deci ar trebui sa acceptam faptul ca nu va fi nici o ‘’catastrofa’’ si daca va fi, nu va avea efectul purificant pe care il asteptam. Definitia capitalismului modern este criza, iar omul de afaceri de succes transforma criza intr-un succes. Asta inseamna ca nu luptam? Ca lasam armele jos invinsi de tacere si agnosticism? Nu neaparat, mai bine spus, trebuie sa definim mai bine de ce suntem noi impotriva anumitor lucruri din societatea prezenta; chiar si in cazul in care exista potentialul ca ea sa continue pentru un milion de ani, si chiar daca ar reusi sa ne ‘’faca vietile mai bune’’ intre timp. Sau cel putin trebuie sa definim lucrul caruia noi ne impotrivim, si de ce nu consideram ca nu va duce la indeplinirea a nici unei promisiuni de a scapa omenirea de mizerie.

Prima, sa incepem cu omenirea. Nu ne putem opune catastrofei ca si concept fara nuanta tocmai din cauza faptului ca natura este catastrofa, pe termen lung. Asta pentru ca natura este schimbare, este schimbarea care minimizeaza experienta umana chiar si in cele mai abstracte si stiintifice moduri. Oamenii moderni au ideea ca ideile lor sunt din aceeasi subtanta ca realitatea, chiar si in momentele cand nu au motive de a avea aceasta idee. Sunt maestri in chestii incomprensibile ca timpul, spatiul, lumina, etc., chestii abstracte, si sunt de parere ca nu exista nimic altceva pentru ei, chiar daca ei nu s-au ridicat niciodata din scaunul lor confortabil sau un sau miscat din fata tablei. Natura este catastrofala pentru ca natura distruge, darama, distruge total si naste total: de la cele mai distante stele pana la celulele care ne formeaza. Aderentii gandirii anti-civilizatie acepta cu greu idea asta, chiar daca pot comenta platitudini despre ideile de mai sus in mod abstract. La asta un pot sa raspund decat cu , ‘’ θεράπευσον σεαυτόν’’!

Ce este natura in relatie cu noi atunci? Cum ne descurcam cu ideea adesea repetata de critici, cum ca multi primitivisti prezinta natura ca un fapt dat, nu ca ceva abstract. Aici voi oferi o explicatie figurativa, cripto-hegeliana. Multi ‘’primitivisti’’(din nou, pentru ca nu am gasit un alt termen care sa se potriveasca) se gandesc la natura ca fiind ceva care se gaseste in afara noastra, si care ne ofera propia existenta ca un dar, si ca reala problema este ca am uitat aspectul acestui dar (aduc in discutie conceptul crestin al gratiei divine). La fel cum omul nu isi poate castiga salvarea de la Dumnezeul lui Calvin, omul este in imposibilitatea de a-si crea motivatia pentru viata fara ajutorul naturii. Bineinteles ca asta este o formulare absurda. Natura, sau daca vrem sa folosim termenul lui Lovelock, Gaia, este produsul a milioane de fiinte vii care muncesc impreuna si se sustin impreuna: este actiunea fiintelor vii. Ele sunt formate de si o formeaza, incepand de la cele mai mici microorganisme la ecosisteme complexe pana la insasi biosfera. Trebuie sa retinem asta oricand privind ‘’natura salbatica.’’ Cum Haskell spune in alta parte a cartii citate mai devreme, natura nu este o camera pentru meditatie, si nu este nici Edenul unde fructele sunt culese fara grija. Exista lupta si durere la fel cum exista si cooperare si mila. Faptul ca a rezistat atata timp este o garantie a acestor lucruri.

Pacatul omului domesticit nu este rezistenta in fata naturii umane pasive asa cum cativa primitivisti presupun. Este gandirea ca el este independent de natura, ca el poate fara ea, ca el o poate descoperi si folosi si sa nu lase nimic nedescifrat. Acesta este omul domestic modern, rupt, dur si absorbit de sine. Nu este ceea ce face ci ceea ce face foarte bine, sau cel putin asa gandeste, asta este problema. De asta nu exista ‘’nici o solutie’’. Nu exista nici o abstractiune creata de om care sa absoarba problemele si sa le faca digestibile. Lumea in care exista solutii la problema este o lume care nu ar trebui sa existe, sau altfel spus, este lumea care creeaza problema. Catastrofa asa cum este inteleasa ea de omul modern (finala, devastatoare, purificatoare) este mitul necesar care atarna deasupra Utopiei la fel ca sabia lui Damocle. Unii dintre noi prefera sabii care sfasie acestui paradis imaginar.

Solutia eco-extremista este brutala si pesimista. Nu exista nici un viitor, nu exista nici o comunitate noua. Nu exista ‘’speranta’’. Spunem asta nu cu un suflet incarcat ci cu usurare, ca si cum ne-am ridicat povara de pe umeri. Fiinta umana este facuta sa greseasca, suntem facuti sa gresim mai des decat sa reusim. Dar facand asta, facem parte dintr-un intreg, lasam pe altii dupa noi sa castige sau sa piarda, si sa lupte intr-o alta zi. Ambitia noastra un are final pentru ca niciodata nu castiga. Si cand ne uitam la societatile disparute din trecut care si-au acceptat limitarile (sau cel putin asa ne gandim ca, nu putem sti cu adevarat) cu admiratie; o admiratie care stie ca nu au fost perfecte, si asta datorita faptului ca este ceva gresit cu asteptarile noastre domesticite si nimic rau cu ei. Tot ce putem spera este sa luptam si sa ardem in aceasta existenta unde o parte pretinde ca poate inghiti total.

Si asta arata intr-adevar un primitivism fara catastrofe, fara o narativa falsa, fara un ‘’happy ending’’: bucuria ochiului si a tuturor simturilor in fata a ceea ce stim ca este natura, chiar si atunci cand nu o intelegem, chiar daca pare de neinteles si mutilata uneori. Nu este ceva ce facem (chiar daca avem partea noastra in ea) si nici un este ceva ce controlam (putem incerca). Dar in inima si in mintea omului exista ceva miraculos: vastul cer cu ale lui stele, cantecul pasarilor, o noua zi, decadere, moarte, viata… si ca sa termin cu vocea poética a lui Robinson Jeffers:

To know that great civilizations have broken down into violence,
and their tyrants come, many times before.
When open violence appears, to avoid it with honor or choose
the least ugly faction; these evils are essential.
To keep one’s own integrity, be merciful and uncorrupted
and not wish for evil; and not be duped
By dreams of universal justice or happiness. These dreams will
not be fulfilled.
To know this, and know that however ugly the parts appear
the whole remains beautiful. A severed hand
Is an ugly thing and man dissevered from the earth and stars
and his history… for contemplation or in fact…
Often appears atrociously ugly. Integrity is wholeness,
the greatest beauty is
Organic wholeness, the wholeness of life and things, the divine beauty
of the universe. Love that, not man
Apart from that, or else you will share man’s pitiful confusions,
or drown in despair when his days darken

 

Continue Reading

Pentru cine are urechi sa auda si ochi sa vada. Mesaj pentru 2017.

A mai trecut un an, revolutia nu a venit, Trump a devenit presedinte, Harambe a fost impuscat, certurile continua in Romania despre cum si cine a votat mai prost si cine e mai bine platit de Soros and co., au mai avut loc atentate teroriste in Europa (prea multe), chestii normale pentru o civilizatie care mai are doar un pic sa cada. Pentru ca va cadea, fie ca apostolii ei vor sau nu. Nu o sa incep aici sa dau motive sau sa va explic in detaliu fiecare lucrare, stire sau imagine despre cum civilizatia industriala distruge planeta si despre cum nici o lege ”verde” nu o sa poata sa opreasca lucrul asta. Pur si simplu. Trebuie sa acceptati faptul ca pentru fiecare pas pe care l-ati facut inapoi in calea progresului ati gresit. Si pentru fiecare greseala se va plati la un moment dat. Asta e. Singurul sfat pe care vi-l pot da este sa fiti pregatiti tot timpul pentru ca timpul ala se apropie cu pasi repezi.
Acum la sfarsit de 2016 am sa il las (ca de obicei) pe Lewis Mumford sa va explice cateva lucruri pe care voi trebuie sa le bagati bine in cap.

Textul urmator este tradus din The Myth of the Machine, Volume II – The Pentagon of Power, Capitolul 8: Progress as Science Fiction- Brave New World

Take it away L

Minunata lume noua, fragment.

Atat de departata i se parea lui Huxley aceasta fantezie incat si impins Minunata sa Lume Noua in al saptelea secol ‘Dupa Ford’-o datare care acum pare veche din mai multe motive. Dar spre mirarea lui, asa cum el insusi a marturisti in ” Reintoarcera la Minunata Lume Noua”, unele dintre cele mai rele presupuneri ale inumanului, intr-adevar, ”dezgolitului” sau bine comun descris in carte, erau deja in existenta sau se faceau teste serioase, cand nici macar nu trecuse o singura generatie si multe altele care au fost deja implinite de atunci.
In urmatorii ani, tipurile sistemelor ce vor veni devin din ce in ce mai usor de vazut; si pseudo-viata care asteapta omenirea odata ce predarea va fi totala a devenit din ce in ce mai clar definita. Incepand cu inseminarea artificiala si sarcina extra-uterina (Muller), conditionarea automata a copilului va incepe din patutul sau izolat (Skinner); de acolo masinariile educative (Skinner si altii) operand in medii izolate fara contact uman direct se vor ocupa de educatia copilului; un set de aparate electronice va inregistra visele pentru analiza computerizata si corectarea personalitatii, in timp ce altul va produce informatiile ‘corecte’; bombardamentul constant al mesajelor neinsemnate vor masa mintea tribalizata (McLuhan); ferme industriale total mecanizate vor produce si livra mancarea (Rand); computere centrale, cu ajutorul robotilor, se vor ocupa de operatiunile casnice, de la planificarea meniului pana la marketing si curatarea casei (Seaborg); in timp ce fabricile, construite si conduse pe sisteme cibernetice vor produce o abundenta de bunuri (Wiener); si case provate motorizate aflate sub un centru de control automatizat(M.I.T. si Ford) vor transporta pasagerii de-a-lungul super autostrazilor spre orase subterante sau spre coloniile de asteroizi din spatiu (Dandridge Cole); in timp ce computerele centrale vor lua deciziile la nivel national si o rezerva de halucinogene vor da senzatia tuturor oamenilor ca sunt in viata (Leary). Cu ajutorul transplantului de organe (Barnard si altii) vom extinde aceasta pseudo viata pentru un deceniu sau doua. In cele din urma beneficiarii acestui sistem vor muri fara sa constientizeze pentru cel putin un moment ca nu au fost niciodata in viata.
Intre timp o singura capsula spatiala detasabila, ”primul mediu perfect”(Fuller) va servi fiecarui individ in mod succesiv ca patut, clasa de scoala, locuinta sau ca un component al unui vehicul cu care se poate deplasa (masina sau racheta) pana in momentul in care, si capsula si ocupantul acesteia sunt inlaturati si condusi spre un super-creomatoriu pentru a fi volatilizati-sau dusi spre un centru de prezervare criogenetica pentru a fi prezervati pentru folosinte chirurgicale, sau pentru a fi resuscitati pe viitor. Cealalta tentanta alternativa este acum luata in considerare, este de a opri toate procesele organice intr-atat incat sa faca din aceasta parodie de om ceva ”nemuritor”.

Continue Reading

Sper ca un numar infinit de bombe sa explodeze impotriva cetatenilor

“Inchisorile umane au fost create sa ii conditioneze pe cei a caror impulsuri, reactii si instincte i-au facut sa fie incapabili sa traiasca in societate intr-un mod pasnic. Sistemul tehnologic joaca un rol esential in structura penitenciarului. Ar fi existat mult mai multe evadari daca nu erau camere de securitate, detectoare de miscare, drone, garduri electrice, etc. Cineva ar putea concluziona foarte rapid ca obiectul criticii nu ar trebui sa fie inchisoarea propriu zisa, ci corporatiile tehnologice gigante care se asigura ca inchisoarea este intr-adevar o institutie ce pedepseste, destinata celor care sunt periculosi sistemului. Viata civilizata, sedentarismul, sa traiesti cu un numar anormal de necunoscuti ingramaditi in oras, frustrarile, nevoile superficiale, tendinta de a urca pe scara sociala, “stresul”, mancarea nesanatoasa ce otraveste sangele, si multe alte lucruri care merita o reactie. Multe persoane manifesta aceasta reactie prin ignorarea structurilor legale si cauta activitati ilegale. Dar asta se rasfrange asupra cauzalitatii, a actiona / reactiona. Daca traiesti in civilizatie, nu exista niciun dubiu ca vei fi afectat de acest mod de viata. Chiar daca trebuie sa spunem ca pana si noi detestam inchisorile umane, locul fizic chiar si persoanele dominante ce lucreaza acolo si prizonierii problema. Sunt niste locuri oribile.”
Interviu cu Wild Reactions
Octombrie 2015
Eco-extremistii ar spune verzi si uscate pentru mintile tulburate si salbatice a celor care au incetat sa mai creada in basmele revolutiei. Semintele plantate in mintea invidualistilor care detesta masele, care tanjesc sa vada totul in flacari…aceia care planteaza teroare cu scopul de a acumula experiente si pentru a iesi mai puternici. Strigatul salbaticiei si a inexplicabilului ii atrage doar pe cei care au urechi sa auda. Aceasta este, aceia care nu au nicio problema sa atace o tinta fara atasament fata de ranirea sclavilor complacuti care se intampla sa fie in calea nediscriminatoare a teroristului individualist. Aceasta persoana este un pradator natural. Dupa ce isi asasineaza propriul ego ‘’vestic’’, propria moralitate crestin-umanista, are calea curatata de obstacole pentru a se bucura fiecare de actiunile sale. Aceasta este, urmata de atac, si transformare intr-un animal in cautarea prazii. Aceasta epoca moderna este plina de sentimente umaniste si de o moralitate sufocanta ca o vomare indusa. Este o rusine ca aceasta boala a ajuns sa infesteze mintile celor care “ataca” sistemul. Ei plaseaza bombe, incendiaza, si se bucura de distrugere, dar cand lucrurile scapa de sub control, isi apleaca capul in rusine si se comporta de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Curajul lor este ipocrit. Ei critica pozitia noastra care sustine atacurile aleatorii si selective. Noi, eco-extremistii suntem onesti, nu ne simtim rusinati de denumirea de “teroristi”. Noi suntem provocatori si nu luam in seama valorile morale ale “revolutionarilor”. Si nu avem remuscari cand aruncam in aer oameni care se afla langa tinta noastra personala. Nici pe de-aproape! In aceasta era moderna, ar parea ca multi anarhisti (dar nu toti) ias din bisericile fizice si virtuale, aceia care se indreapta catre eco-extremism, sau cei care au o afinitate pentru ITS Mafia; o mafie care s-a extins peste America, cu aliati feroce in Europa si Asia. Se pare ca e un pacat pana sa ne fie pronuntat si numele. Pentru indivizii care se afla in aceasta situatie, le spunem, ascundeti-va, formati societati secrete, nu lasati Inchizitionistii Anarhisti sa va captureze, atacati! Sigur, sunt cativa care sunt ascunsi, dar altii nu sunt. Si aici in polemica provocata de cuvintele si faptele eco-extremistilor, alta persoana intra… De abia in 27 noiembrie, pe site-ul “superstar” Contrainfo, a fost publicat un comunicat al prizonierului ‘’scandalos’’ Kevin Garrido, recent intemnitat in Inchisoarea 1 in Santiago, Chile. Vreme de ceva timp am citit scrisorile sale din inchisoare iar complicitatea lui s-a simtit putin simbiotica, incat in scrisoarea din 9 aprilie a scris: “Acelor critici, judecatori fara ciocanel care judeca si critica pe aceia care intra in biserica, le transmit ura mea infinita. De aici si nu din anonimat sustin ca ei sunt inamicii mei. Ei sunt la fel ca cei care au stat si au judecat (daca nu la fel) impotriva celor care au plantat explozibil intr-o casa din cartierul La Reina in 2011 ( care din pacate nu a explodat), si a amenintat ca va arunca in aer o scoala. La fel si aceia care au judecat actiunile din Macul con Grecia in 2013, unde au aruncat cocktail-uri Molotov spre autobuzul Transantiago care a trecut peste baricada lor si unde oamenii din autobuz au fost “afectati” de focul razbunator si frumos. Ei sunt la fel de idioti ca si cei care sustin ca sunt “Macul Blockade” care se cearta ca aceia care au atacat autobuzul nu au fost realii asediatori, ha! Normal ca un numar de mizerabili din universitati au criticat. Ei sunt aceiasi cu cei care critica/ au criticat (chiar si din alte parti ale lumii) bomba din Metro Military School in 2014, unde multi trecatori au fost raniti si o femeie a “suferit” amputarea degetelor; si cateva luni mai tarziu isi etala mana mutilata la televizor. Ei sunt aceiasi cu acei judecatori care au plans pentru mortile acelora care au incendiat o banca in timpul unei demonstratii in Grecia, care a rezultat intr-o banca redusa la cenusa impreuna cu trei angajati inauntru. Am putea continua sa dam o mie de alte exemple. Nu dau doi bani pe toti acei judecatori fara ciocanel. Ma astept de la cetatenii comuni ca un infinit numar de bombe sa explodeze pe langa ei, de cand “viata cetatenilor murdari nu este gasita doar in baraci”. Eu sunt impotriva civilizatiei si in cetateni/ umanitate gasesc cea mai civilizata tinta (incluzandu-ma si pe mine). Acestia sunt cei care se agata de progres si care se dedica sa distruga neatinsul, , totul pentru murdaria si plasticul dezgustator numit bani.” Atat de mare a fost afinitatea noastra asupra acestui pasaj incat am inclus cuvintele lui Garrido ca si incheiere a polemicii noastre, “Raspunsul nostru este ca si un cutremur, vine mai devreme sau mai tarziu”, in luna iunie a acestui an. Dar acest comunicat recent (care il prezentam din nou mai jos) ne-a prezentat cu o surpriza placuta nu numai prin ce spune, dar si prin contextul in care dezvoltarea s-a produs. Kevin, inca in inchisoare, este acuzat de trei atacuri cu bombe. Urmeaza sa faca 30 de ani de inchisoare, cu o grupare anarhista care doreste sa “raspunda” intr-un mod “decent”. El incheie comunicatul sau furtunos: “Pentru Imorali si indiscriminatori! Traiasca Teroarea, expliziile, si focul! Moarte civilizatiei si intregului progres uman! Aceasta retorica nu doar ca a avut un impact asupra celora care sunt familiarizati cu acest caz particular, dar si asupra acelor grupari anarhiste care au simtit ca discutiile lor asupra ideii Atacului fara Discriminare s-a oprit o data ce au incheiat publicatiile ITS si alte communicate eco-extremiste pe blogurile lor si site-uri, HA! Cuvintele lui Kevin Garrido se imprima in mintea traditionalista a celor care au urlat la cele patru curente, la oricine a putut auzi, “atacurile nediscriminatoare ale eco-extremistilor sunt pentru psihopati!” Cuvintele lui au distrus ideile stabilite a celor care se supune ca pretind ca se opun la tot ce este fixat. Ei fac ca ochii acelor “revolutionari” bine intentionati sa se mareasca atunci cand ii citesc. Din acest motiv il apreciem pe Kevin Garrido chiar si in situatia lui de prizonier. Cu atatea lucruri impotriva lui, a avut curajul sa se exprime fara frica de razbunare. Si-a confruntat consecintele actiunilor sale asa cum sunt, confruntandu-si inamicul. Tot timpul scuipand in fata prizonierilor!
Foc, praf de pusca si gloante impotriva civilizatiei! In inchisoare, pe strazi, in paduri, in jungla, in desert, si munti, RAZBOI! ME(Maldicion Eco-Extremista) ***
Textul neimblanzitului Kevin Garrido din Inchisoarea 1 Santiago Noiembrie 27, 2016
Scriu tarziu in noapte, cel putin pentru mine avand in vedere ca zi de zi ma trezesc la 7:30 dupa un somn agitat sa vad betonul gri si portile mari si gri de securitate. Chiar si asa este cel mai bun timp pentru a scrie ceea ce simt. Doar incerc sa aud prizonierul care “il slaveste pe Dumnezeu”, o muzica ce nu imi place, dar nu ma deranjeaza, si un sunet care il detest si am fost nevoit sa il aud atat de des: trantitura obosita de metal. Am fost in izolare sapte luni in Inchisoarea de Maxima Securitate. Prin petitia mea, acum cinci luni am fost transferat la Inchisoarea 1 Santiago dupa audieri lungi si scarboase unde am fost plasat in Unitatea 16 pentru incarcerari repetate, doar ca sa fiu transferat la Unitatea 25 (tot pentru incarcerari repetate) dupa cateva incidente. Aici ma aflu in prezent pana cand alta problema sa va ivi, care va face gardienii sa ma mute in alta unitate. Sunt in captivitate de aproape un an, iar mintea si corpul meu sunt neadaptate sever in aceasta realitate, intemnitat in subteran. Pentru aceia care nu au experimentat acest lucru pe pielea lor, este imposibil de imaginat. Am simtit atata singuratate vreme de atat de multe luni incat inima mea inchisa s-a obisnuit cu amenintarea constanta a bisturiului din spatele ei. Nimic nu va sterge cicatricile care vor fi prezente pentru tot restul vietii mele. Ele vor fi acolo cand voi imbratisa moartea razbunandu-se pe tot ce mi-au facut mie si alor mei. Acesti gardieni un vor decat sa creeze ura si senzatia energica de razbunare, acesti lasi care detin cheile “libertatii”, cu toti judecatorii si procurorii care decid viata unuia? Care poate fi rezultatul avocatilor care incearca sa te “apere” si totodata sa fie nevoiti sa se intoarca imprejur constant pentru ca un zid este tot timpul in calea ta? Nu ar fi mai bine sa se adapteze la sistemul inchisorii? Nu ar fi mai bine sa evitam problemele si sa ne inghitim mandria si sa acceptam deciziile judiciare? Nu ar trebui sa te lasi intimidat de prizonieri si gardieni care sunt tot os si piele ca si tine? NU! Asta nu se intampla in cazul meu. Legile Puterii si inchisorii nu sunt ceea ce vreau si voi face tot ce pot duce pana la final. Sunt intr-o unitate in care, nu este ca la prima ofensa a 33/34/35 si 11, exista o realitate, a omoari sau fi omorat, chiar daca detest existenta proprie umana la fel de mult ca aceia care o reproduc. Aceasta este o unitate unde minim cinci prizonieri sunt ucisi de catre alti prizonieri. Aceasta este o unitate care in permanenta este asaltata de gardieni si politisti din fortele speciale, o unitate controlata de catre prizonieri si nu de autoritati. Am vazut prizonieri injunghiati, opariti cu apa fiarta, si prizonieri batuti pe trepte intunecate peste care trebuie sa treaca in drumul lor catre celula. Am vazut un prizonier coborand scarile calm intr-o dimineata iar altul a bagat un cutit in gatul lui. Am vazut cum gardienii bat prizonieri pana cand se plictisesc, fara sa poata face nimeni nimic. Imi amintesc ca am fost in aceiasi situatie cu acei prizonieri. Camerele de “securitate” nu opresc nimic. Nu este placut sa vezi prizonieri omorandu-se unul pe celalalt, stiind ca toti suntem in aceiasi situatie. Noi toti dormim in acelasi loc, toti mancam acelasi lucru, cu totii ”impartim” aceiasi curte. Totusi nu intra in preferintele mele sa folosesc o teava doar ca “luptele corecte” nu exista aici. Aceasta unitate are 200 de prizonieri in aceiasi curte, iar tu nu poti fi in termeni buni cu fiecare, indiferent ce spun. Aici nu este o problema de a fi incarcerat si odihnit, nu. Nu sunt incarcerat pentru o “gluma”. Am castigat respectul pe care il am acum in preajma prizonierilor pentru ca asta am decis. Nimic din aceasta cautare a “consolarii” in aceasta biserica de aici. Nici nu voi fi submisiv nimanui. Sper ca intregul paragraf sa iti ofere o imagine clara de cum este inchisoarea si la ce fac fata. Este ceea ce fiecare prizonier traieste oriunde. Curajul meu nu se disipa total iar razboiul continua… Au constrans trupurile “fratilor si surorilor” mele in custi similare cu cea din care imi scriu ura si mandria pe aceasta hartie. Si cu acest lucru au crezut ca ma pot intimida. Scuip o flegma dezgustatoare in fata puterii, si declar razboi ultimei consecinte care a fost si este raspunsul meu furios. M-au cercetat, mi-au urmarit pasii si au fost capabil sa ma vaneze cu arme… Mi-au aratat fata la televizor si in ziare pentru defaimare cu o gramada de prostii negandite. M-au clasificat pe nedrept ca si anarhist si au crezut ca inainte sa apara masa de politisti am sa imi aplec capul si nu am sa raspund. M-au tinut intr-una din celulele lor de interogare pentru sase ore ca sa asculte cuvintele dezgustatoare pe care procurorul le scuipa din gura lui. Judecatorii si procurorii sperau sa vada fete triste cand m-au amenintat pe mine si pe camarazii mei cu multi ani de puscarie, dar nu s-au asteptat ca noi sa radem si sa ii insultam in fata. Mi-au pus catuse stranse pentru douazeci si unu de ore si prin durere am continuat sa invart un pix in mana. Scopul lor era sa ma distruga pe mine intr-o inchisoare de maxima securitate si in celulele de izolare, dar nu mi-au slabit nici macar un gand sau idee. Am continuat sa fiu ferm in ceea ce cred si ce vreau pentru aceasta lume civilizata revoltatoare si de un progresivism dezgustator. Distrugerea si libertatea sunt ca un vulcan in mine. Acum vreo doua saptamani (11 Noiembrie) am avut o audiere cu privire la acuzatii suplimentare de care ar dori sa ma acuze, legate de un nou atac cu bomba. Deci pana in punctul acesta, am fost acuzat de: un atac cu bomba impotriva corporatiei Chilectra pe Avenida El Parron (cea mai noua acuzatie), un atac cu explozibil asupra Academiei de Politie din San Bernardo, si posesie de material explozibil si arme mortale. Acestea insumeaza o pedeapsa de 38 de ani in inchisoare. (ceea ce si biroul procurorului a cerut). In multe ocazii am afirmat ca nu regret nimic din ce am facut, si afirm si aici de asemenea. Aceasta declaratie nu poate fi stearsa. Nu joc rolul “victimei”, nici miile de pagini ale procurorului care le plimba pe la audieri ca sa ma intimideze. Timpul este timp, libertatea mea va fi obtinuta legal sau ilegal. Sciu asta clar si ferm. Nu voi suprima in memoria mea suturile si pumnii destinate politistilor si fetelor lor urate de lasitate, zilele mele si noptile alergand cu focul in mana spre autoritati, alarmele declansate la unison in timp ce cladirile ardeau din temelii, cetatenii alergand si tipand terifiati in timp ce un autobuz ardea in noapte. Noaptea in care orasul rezona cu o explozie si splendoarea acestui lucru imprastia teroare. Nu voi uita nicio data politia alergand pentru adapost in fata unei ploi de gloante si nici cotitura frumoasa a pistolului de 40 de milimetri… “In vremuri dificile nu vom abandona nicio data lupta. Cainele poate latra in jurul nostru, dar respiratia lor nu ne va atinge nicio data. Ne uitam unul la celalalt, ne acceptam unul pe celalalt in deciziile noastre, verificam sa vedem daca avem armele incarcate, si ne-am intrebat ura noastra si ne-am spus, “Hai sa mergem inca o data, de data aceasta pana la final…”. Catre fratii si surorile mele: Joaquin, Manuel si Amaru, toata puterea mea si energia catre voi. Fara predare in fata zidurilor blestemate, nici inafara lor. Natalia: ce bucurie am avut cand am aflat ca nu mai esti sub o tona de ciment. Ai grija de tine oriunde ai fi, sora mea mai mica. Inchisoarea nu este pentru totdeauna. O imbratisare calduroasa pentru fiecare prizonier de razboi si evadat. Teroristilor de la ITS si Nihilist Destroyers, catre Anarchists of Praxis, fiecarei celule de incendiere si luptatorilor din sudul tarii care se opun avansarii civilizatiei: un salut calduros. Pentru Imoralitate si indiscriminare!
Traiasca teroarea, explozia, si focul!
Moarte civilizatiei si progresului uman!
Kevin Garrido Fernandez
Prizonier de razboi. Inchisoarea 1 Santiago/ Unitatea 25. Santiago de Chile

Continue Reading
1 2 3 13